Albastru pur

Înger cu ochi negri ce mi-ai furat gândul şi l-ai ascuns în spatele aripilor tale, te chem acum. Te chem la mine să-mi scrii pe inimă cu o pană din aripile tale albastre. Să-mi scrii cu verde pe inimă ceea ce mi-ai citit în gând.

Demon cu ochi verzi ce mi-ai luat sufletul şi îl păstrezi alături de inima ta. Dă-mi înapoi sufletul fără răni. Aruncă ce e rău din el şi dă-mi-l pur.

Om cu ochi albaştri ce mi-ai redat culoarea clipei şi ai suspendat timpul, tu îmi eşti înger şi demon deopotrivă. Eşti mai pur decât un înger dar mai păcătos decât un demon.

Galben auriu. Albastru pur. Verde smarald.

Doream…

Prea mult. Mereu am dorit mai mult decât am putut face faţă.

Am avut. Şi am pierdut.

Acum vreau din nou, însă se pare că nu pot avea.

Dar nu renunţ.

Mereu mi-am dorit ce nu puteam avea.

Păcat că mă plictisesc repede de ce e nou.

Poate că sunt ceea ce m-ai făcut să fiu. Aşa cum ai dorit.

Aşa cum am dorit.

Visez la ceea ce mă înconjoară.

Sper că pot face o diferenţă şi că pot sparge bariera inimii de gheaţă.

¤¤¤

Un bărbat de ghindă la drum de seara cu bucurie…

Vrăjitoare din mine mă îndeamnă la a încropi mici şoapte doar pentru acea ureche a sufletului.

Pisica neagră îmi zice să fiu doar eu.

Pisica albă mă îndeamnă de a mai şi visa din când în când.

¤¤¤

Pictez cu raza de soare în lumina ochilor tăi negri de înger.

Albastrul adânc din ei îmi pătrunde în suflet.

Mă linişteşte.

Poate că iarna asta va fi mai caldă.

¤¤¤

Doream altceva. Dar până la urmă totul se rezumă la acelaşi lucru.

Altă poveste. Acelaşi sfârşit?

Rămâne de vazut.

He’s back

Yep, he’s back.

Stă iar pe colţul Lunii şi să uită la mine zâmbindu-mi.

Mi-a fost dor de el.

Nu ştiu unde a fost până acum.

Şi nici nu prea mă interesează, ştiu doar că acum a revenit.

Mă simt bine, uşor ameţită. Poate o fi şi din cauza vinului, poate şi din cauza… Lunii. )

Am ridicat ochii în sus astă-seară şi am văzut Luna.

Şi am văzut cum El mi-a făcut cu ochiul zâmbindu-mi.

Sunt iar aeriană )

¤¤¤

Cred că l-am visat acum câteva nopţi.

Nu sunt sigură pentru că spre dimineaţă îmi fug din minte aventurile de peste noapte.

Dar El iar a ieşit din umbră şi asta bucură.

¤¤¤

Nu s-a întors doar El. I’m back too!

Pentru tine, cel ce întrebi

M-ai întrebat de ce nu mai scriu aşa cum o făceam înainte. Iar eu îţi spun: pentru că nu mai pot; ce mă inspira atunci s-a rătăcit în neant.

M-ai întrebat dacă mai citesc. Da, citesc; nu am renunţaţ la cărţi şi nici la micile delicii după net.

M-ai întrebat de ce mi-e frică. Pentru că nu mai am plasa de siguranţă.

M-ai întrebat dacă am iubit cu adevărat. Mie aşa îmi place să cred, că am iubit cu adevărat.

M-ai întrebat de ce nu am fost mai tare. Eu zic că am fost cât de tare am putut.

M-ai întrebat de ce nu mai merg cu fruntea sus. O fac, însă sunt precaută şi visătoare în lumea mea.

M-ai întrebat ce mai fac. Visez în culori ziua ce va veni.

***

Te-am întrebat dacă mai mă citeşti. Nu mi-ai răspuns.

Te-am întrebat ce mai faci. Supravieţuieşti, mi-ai zis.

Te-am întrebat dacă ai iubit. De două ori; cu trup şi suflet, mi-ai şoptit.

Te-am întrebat dacă mai vrei. Mi-ai spus că nu.

Te întreb dacă într-o bună zi se va putea.

***

Suntem aproape doi necunoscuţi care se mai gândesc unul la celălalt din când în când. Fiecare merge acum pe drumul lui. Poate drumurile ni se vor intersecta la un moment dat.

Este o poveste ce merită spusă şi muritorilor de rând. Soarele şi Luna.

***

Magie practică

Când ploua torenţial sub soare te-ai băgat.

Cu umbrela mea de dantelă albă.

Mi-ai furat floarea roşie din păr.

Sub soarele tău strălucitor m-ai tras şi pe mine.

Jos în iarbă stă îngerul albastru pictat pe aripile fluturelui.

Mai presus de aburii ieşiţi din pământ stă o pană.

Uitată de lume dar ştiută de nelume rămâne o amintire.

Marginea cerului este scrisă pe o pagină din jurnal.

Suspendat în raze de aur există gândul nostru.

În inerţie este raiul meu plin de culori.

Orizontul ne cântă povestea.

Spune-mi în şoaptă cum vom seduce timpul.

Îl vom aduce de partea noastră.

Trei minute doar pentru un sfârşit.

O zi trecu urmărită de un grăunte de nisip.

Maya

Jocul Mayei este destul de periculos pentru cei neiniţiaţi.

Îi place să se lase în voia Mayei, să se joace cu ea. Nu e nimic care să-i stea în cale atunci când este pe tărâmul ei. Visează la ceva suprem. Îi este greu să creadă că va reuşi vreodată să atingă acea stare. Însă visează. Cu ochii deschişi chiar. Are ceva pe suflet şi nu ştie cum să zică şi cui. Cine ar mai asculta acum ce are de zis când este încă pe tărâmul Mayei? Simte ceva ce nu ar trebui. Ştie că este doar o illuzie dar totuşi îi acordă atenţie. Speră astfel să scape din capcana lumii reale. Din propria capcană, mai bine spus. Nu e bine, trebuie să se trezească şi să accepte realitatea. Realitatea este că nu poate avea ce-şi doreşte, ce crede că îşi doreşte. Trebuie să părăsească tărâmul Mayei până nu este prea târziu. Totul are o limită până la urmă.

Cică doar două lucruri sunt infinite: prostia umană şi universul.

Momente

Sunt momente când adorm cu tine în gând. Am uneori impresia că te cunosc, că ţi-am văzut acea parte a sufletului care te face uman şi că semeni cu mine într-un fel. Apoi mă trezesc în  mijlocul nopţii speriată de sentimentul că nu ştiu cine eşti. Nu te înţeleg mereu. Mă înfricoşează asta. Ai mai multe feţe decât mine. Şi toate adunate la un loc te definesc. Doar că eu nu le văd pe toate de-o dată. Le văd pe rând şi asta mă determină să mi te imaginez cum vreau eu. Am realizat iar cât de diferiţi suntem unul faţă de celălalt. Nu avem mai nimic în comun. Nu sunt cum îţi doreşti, nu eşti cum te văd. Deşi te-am ţinut în braţe ştiu că nu voi mai putea face asta niciodată. Şi mă doare. Nu ar trebui. Te simt aproape. Mi-aş dori să mai am o şansă. Cu cât îmi aduc mai mult aminte cu atât te vreau iar. Oare de ce simt asta? Dar ştiu că nu sunt femeia pe care o doreşti. Nu sunt genul tău şi nici tu al meu. Este ciudat. Sper că este doar un moment de pierdere al meu şi că va trece. Oricum, nu am ce face. Suntem precum Soarele şi Luna. Vei rămâne întotdeauna în sufletul meu.

Încă un an

Am mai înrămat un an şi l-am adăugat colecţiei după pereţii labirintului numit Timp. Cunoştinţele acumulate pe parcursul ultimului an sunt aşezate frumos în micile căsuţe ale piticilor veseli care locuiesc în capul meu. Amintirile stau sortate în cufărul roşu ce este acoperit de o iederă înflorită. Bănuiesc că trebuia să devin mai înţeleptă şi mai cumpătată însă analizând ultimile 3 luni din viaţa mea tocmai aşa nu am fost. Maya a fost mereu prezentă şi la fel de poznaşă. Nu m-am supărat pe ea ci eu sunt de vină că m-am alăturat jocului ei astfel pierzând noţiunea realităţii. Am fost la alergat după fluturi verzi şi albaştrii dar am prins doar unii galbeni O stea doar a mea străluceşte acolo sus şi ea mi-a fost arătată de către lupul cel alb. Mi-a spus să mă uit la cer atunci când sunt singură şi steaua îmi va reda încrederea în propriile mele forţe. Jocul flăcărilor focului ce cad pe fundalul vieţii mă tentează şi există posibilitatea să mă ard dacă nu voi fi atentă. Ţinutul meu de la capătul curcubeului a rămas în mare parte la fel, poate este puţin mai colorat decât anul trecut. Aştept în continuare a 22-a primăvară ce poate să-mi mai umple cazanul cu magie căci ea a scăzut. Şi tot atunci sper să-mi găsesc bagheta magică şi să-mi recapăt aripile. Şi, cine ştie, poate chiar să-l întâlnesc pe Alex.

Acum arunc cu praf de stele căzătoare împrejur şi aştept cuminte noul an ce mi s-a deschis în faţa ochilor. Primăvara îmi va încărca bateriile astfel încât să fac faţă noilor provocări ce pot apărea la tot pasul prin ţinului zorilor.

[Ziua mea de naştere a fost pe 22, dar ca de obicei persoane cunoscute nu şi-au adus aminte la timp de mine. Nu-mi mai fac sânge rău căci nu are rost. Cred că cer prea mult de ei. Poate că ar trebui să încep să cer mai mult de la mine şi nu de la ei. Trebuie să revin cu picioarele pe pământ şi să nu mai alerg după iluzii.]

Varianta B :))

Sunt: o fată cu licurici în cap şi cu aspiraţii de-a devenii o lupoaică

Aş vrea: să pot zbura şi teleporta

Păstrez: clipele înrămate pe pereţii labirintului Timpului

Mi-aş dori: bagheta magică a Zânei

Nu-mi place: de Scufiţa Roşie

Mă tem de: miezul nopţii

Aud: vocile păsărilor

Îmi pare rău că: am rămas fără praf de stele

Îmi plac: piticii mei care aleagă licuricii din cap

Nu sunt de acord cu: poveştile cu final previzibil

Cânt: în miez de noapte sub clar de Lună

Niciodată: nu aş lăsa Copilul din mine să se plictisească

Rar: dansez îmbrăcată sub razele Lunii

Plâng: pentru cei care nu mai văd micile minuni ale Naturii

Nu sunt mulţumită: că n-am ajuns să văd cerul înstelat stând pe câmp

Sunt confuză: în legătură cu planeta Pluto

Am nevoie: de steaua mea căzătoare

Ar trebui: să fiu mai atentă cu Jocul

Oare este adevărat?

S-a născut într-o zi de primăvară, când zorii zilei abia apăreau iar Soarele se pregătea să răsară. Animalele încă erau somnoroase şi florile primeau roua noii zilei. Era o fetiţă frumuşică, cu cârlionţi ca de aur şi ochi ca de smarald. Se spune că ielele au dansat pentru ea în noaptea venirii ei pe lume prezicându-i un destin aparte. Anii treceau pe nesimţite şi ea creştea ca orice copil. Se juca sub razele calde ale Soarelui alergând fluturi şi îngrijind animalele ce-i ieşeau în cale.

*** Aş vrea să continui povestea dar nu mai pot. Am pierdut cuvintele. Într-o singură clipă de neatenţie am pierdut magia cuvântului. O fi pierdută şi magia din mine?