Maya

Jocul Mayei este destul de periculos pentru cei neiniţiaţi.

Îi place să se lase în voia Mayei, să se joace cu ea. Nu e nimic care să-i stea în cale atunci când este pe tărâmul ei. Visează la ceva suprem. Îi este greu să creadă că va reuşi vreodată să atingă acea stare. Însă visează. Cu ochii deschişi chiar. Are ceva pe suflet şi nu ştie cum să zică şi cui. Cine ar mai asculta acum ce are de zis când este încă pe tărâmul Mayei? Simte ceva ce nu ar trebui. Ştie că este doar o illuzie dar totuşi îi acordă atenţie. Speră astfel să scape din capcana lumii reale. Din propria capcană, mai bine spus. Nu e bine, trebuie să se trezească şi să accepte realitatea. Realitatea este că nu poate avea ce-şi doreşte, ce crede că îşi doreşte. Trebuie să părăsească tărâmul Mayei până nu este prea târziu. Totul are o limită până la urmă.

Cică doar două lucruri sunt infinite: prostia umană şi universul.

Momente

Sunt momente când adorm cu tine în gând. Am uneori impresia că te cunosc, că ţi-am văzut acea parte a sufletului care te face uman şi că semeni cu mine într-un fel. Apoi mă trezesc în  mijlocul nopţii speriată de sentimentul că nu ştiu cine eşti. Nu te înţeleg mereu. Mă înficoşează asta. Ai mai multe feţe decât mine. Şi toate adunate la un loc te definesc. Doar că eu nu le văd pe toate de-o dată. Le văd pe rând şi asta mă determină să mi te imaginez cum vreau eu. Am realizat iar cât de diferiţi suntem unul faţă de celălalt. Nu avem mai nimic în comun. Nu sunt cum îţi doreşti, nu eşti cum te văd. Deşi te-am ţinut în braţe ştiu că nu voi mai putea face asta niciodată. Şi mă doare. Nu ar trebui. Te simt aproape. Mi-aş dori să mai am o şansă. Cu cât îmi aduc mai mult aminte cu atât te vreau iar. Oare de ce simt asta? Dar ştiu că nu sunt femeia pe care o doreşti. Nu sunt genul tău şi nici tu al meu. Este ciudat. Sper că este doar un moment de pierdere al meu şi că va trece. Oricum, nu am ce face. Suntem precum Soarele şi Luna. Vei rămâne întotdeauna în sufletul meu.

Încă un an

Am mai înrămat un an şi l-am adăugat colecţiei după pereţii labirintului numit Timp. Cunoştinţele acumulate pe parcursul ultimului an sunt aşezate frumos în micile căsuţe ale piticilor veseli care locuiesc în capul meu. Amintirile stau sortate în cufărul roşu ce este acoperit de o iederă înflorită. Bănuiesc că trebuia să devin mai înţeleptă şi mai cumpătată însă analizând ultimile 3 luni din viaţa mea tocmai aşa nu am fost. Maya a fost mereu prezentă şi la fel de poznaşă. Nu m-am supărat pe ea ci eu sunt de vină că m-am alăturat jocului ei astfel pierzând noţiunea realităţii. Am fost la alergat după fluturi verzi şi albaştrii dar am prins doar unii galbeni O stea doar a mea străluceşte acolo sus şi ea mi-a fost arătată de către lupul cel alb. Mi-a spus să mă uit la cer atunci când sunt singură şi steaua îmi va reda încrederea în propriile mele forţe. Jocul flăcărilor focului ce cad pe fundalul vieţii mă tentează şi există posibilitatea să mă ard dacă nu voi fi atentă. Ţinutul meu de la capătul curcubeului a rămas în mare parte la fel, poate este puţin mai colorat decât anul trecut. Aştept în continuare a 22-a primăvară ce poate să-mi mai umple cazanul cu magie căci ea a scăzut. Şi tot atunci sper să-mi găsesc bagheta magică şi să-mi recapăt aripile. Şi, cine ştie, poate chiar să-l întâlnesc pe Alex.

Acum arunc cu praf de stele căzătoare împrejur şi aştept cuminte noul an ce mi s-a deschis în faţa ochilor. Primăvara îmi va încărca bateriile astfel încât să fac faţă noilor provocări ce pot apărea la tot pasul prin ţinului zorilor.

[Ziua mea de naştere a fost pe 22, dar ca de obicei persoane cunoscute nu şi-au adus aminte la timp de mine. Nu-mi mai fac sânge rău căci nu are rost. Cred că cer prea mult de ei. Poate că ar trebui să încep să cer mai mult de la mine şi nu de la ei. Trebuie să revin cu picioarele pe pământ şi să nu mai alerg după iluzii.]

Varianta B :))

Sunt: o fată cu licurici în cap şi cu aspiraţii de-a devenii o lupoaică

Aş vrea: să pot zbura şi teleporta

Păstrez: clipele înrămate pe pereţii labirintului Timpului

Mi-aş dori: bagheta magică a Zânei

Nu-mi place: de Scufiţa Roşie

Mă tem de: miezul nopţii

Aud: vocile păsărilor

Îmi pare rău că: am rămas fără praf de stele

Îmi plac: piticii mei care aleagă licuricii din cap

Nu sunt de acord cu: poveştile cu final previzibil

Cânt: în miez de noapte sub clar de Lună

Niciodată: nu aş lăsa Copilul din mine să se plictisească

Rar: dansez îmbrăcată sub razele Lunii

Plâng: pentru cei care nu mai văd micile minuni ale Naturii

Nu sunt mulţumită: că n-am ajuns să văd cerul înstelat stând pe câmp

Sunt confuză: în legătură cu planeta Pluto

Am nevoie: de steaua mea căzătoare

Ar trebui: să fiu mai atentă cu Jocul

Oare este adevărat?

S-a născut într-o zi de primăvară, când zorii zilei abia apăreau iar Soarele se pregătea să răsară. Animalele încă erau somnoroase şi florile primeau roua noii zilei. Era o fetiţă frumuşică, cu cârlionţi ca de aur şi ochi ca de smarald. Se spune că ielele au dansat pentru ea în noaptea venirii ei pe lume prezicându-i un destin aparte. Anii treceau pe nesimţite şi ea creştea ca orice copil. Se juca sub razele calde ale Soarelui alergând fluturi şi îngrijind animalele ce-i ieşeau în cale.

*** Aş vrea să continui povestea dar nu mai pot. Am pierdut cuvintele. Într-o singură clipă de neatenţie am pierdut magia cuvântului. O fi pierdută şi magia din mine?

O zi după…

O zi după.

Ziua de după mâine.

Broken promises.

***

They past us like tunders.

I wanna fly away.

I wanna run away from you and me.

I am releasing my demons.

A betrayal burns my heart.

I had enough of it.

The morphine runs through my veins.

But I’m not numb.

Not anymore.

I’m more alive like ever.

The pain is still there but does not hurt anymore.

I want to live my life.

I want to fly to the sun and moon.

My wings will never melt again now.

I learn how to survive without the wind in my hair.

***

Stau întinsă pe iarba verde plină de rouă.

Cu mâinile către cer,

Mai presus de cuvinte,

Aşa sunt eu

Piesa esenţială.

Dacă greşesc mă pot ascunde.

Am 1000 de chipuri

Ce se văd doar

Într-un soare deschis.

***

Ziua de după mâine.

Nu mă trezi până atunci.

Visul va fi sfărâmat,

Şi coşmarul plecat.

Când un soare va fi apus

Totul va fi uitat.

Deja consumat.

Trăit şi simţit la intensitate maximă,

Amintirea va ramâne într-un colţ uitat.

Ziua de după mâine va fi perfectă!

Ce-mi place să fac?

Îmi place …

• să zbor cu gândul departe
• să plutesc printre frunze
• să alerg clipa şi s-o înrămez în minte
• să privesc cerul atunci când nimeni nu-i acordă atenţie
• să mă scald în razele Soarelui şi ale Lunii căci ele îmi sunt surori
• să mă uit la pahar de sus atunci când este aproape gol
• să mă las sedusă de o muzică bună

… şi multe alte chestii mici dar importante în viaţă.

White Moon

Stă agăţat de colţul Lunii şi priveşte în jos către Pământ. Este singur acolo sus. S-a plictisit să se tot dea cu sania pe caşcavalul lunar. Vrea să coboare de sus printre pământeni pentru a gusta din plăcerile muritorilor. El trăieşte pe Lună încă de la facerea lumii, se spune că l-au uitat acolo sau că este păzitorul nostru. De mii de ani se uită la noi. A mai avut tentaţia să vină jos, dar parcă lipsea acea scânteie care să-l facă să renunţe la colţul Lunii. Acum ceva s-a întâmplat. Nu ştie ce anume îl atrage către noi dar nu se poate opune sentimentului. Are sentimente? Se pare că da.

Stă atârnat de colţul Lunii şi priveşte gânditor către muritori.

Pentru el, timpul se scurge altfel.

S-a plictisit de eternitate. Nu s-a dus să viziteze alte lumi, nici măcar pe cea de jos nu a atins-o. Doar a observat de la distanţă şi a apărat oamenii de stele căzătoare ce veneau să ne lovească.

Omul după Lună vrea…

Eternal Sunshine in my heart

Inima îmi bate nebuneşte. Simt că-mi iese din piept. Nu am mai simţit asta de ceva timp. Ciudat, dar această senzaţie nu-mi este provocată de prezenţa unei alte persoane ci de vremea de afară. O zi perfectă. De fapt, un moment din zi absolut perfect. Plouă cu soare. Iar curcubeul este acolo.  Parcă ar fi o zi de vară. Acel sentiment de bucurie îmi umple sufletul. Din păcate nu ţine mult. Norii au acoperit soarele. Ca orice clipă bună din viaţă ea este prea scurtă pentru a rezista. Este efemeră. Regret că a ţinut atât de puţin dar am simţit totul. Însă îmi va rămâne mereu în suflet. Nu voi uita niciodată acest spectacol dat de natură astăzi. Îi voi rămâne datoare pentru că mi-a redat speranţa. Sper ca următoarea cursă nebună facută de inima mea să fie datorită cuiva special.

Fumul amăgirilor

Vreau să mă pierd în aer precum fumul de ţigară şi să mă imprim pe buzele tale.

Vreau să fiu fumul ce-l tragi din ţigara aprinsă şi-ţi invadează plămânii.

Vreau să fiu fumul ce se pierde în aer şi nu va mai exista după 3 minute.

Vreau să fiu ţigara de după, ce te linişteşte şi închide ceremonia.

Vreau să fiu fumul amăgirilor mele şi alor tale.