Life is kinky

Viaţa e perversă în prea multe feluri.

Vreau să ajut un prieten dar nu cred că voi reuşi atâta timp cât el nu-mi permite să intru în sufletul lui. Chiar vreau să-l “salvez”, să vadă că are pentru ce lupta şi că nu este o idee bună să renunţe. Sper să reuşesc asta înainte să-mi închidă uşa în nas.

Da, vreau să fac iar pe mama răniţilor. Se pare că este o specialitate de a mea.

Mi-am făcut planuri şi iar mi-au eşuat. Nu-i nimic, ştiam undeva în interiorul meu că nu-mi vor reuşi. Erau destul de frumoase. Eh, următoarele pe listă, please )

Am vorbit destul de mult despre K.S.  în ultima săptămână ) Şi asta mă pune pe gânduri >:) Oare sunt în stare?

Jonglez cu prea multe mingii şi dacă scap una mi se duce tot show-ul

Noul an universitar trebuie să înceapă şi nu ştiu ce o să fac.

Vreau să zbor iar însă se pare că nu se poate. Turbulenţe în văzduh.

Reuşesc să “salvez” pe alţii sau măcar să le inspir acea poftă de a lupta în continuare cu viaţa, dar în cazul meu nu reuşesc să fac asta.

Sper că vei fi mândru de mine.

Nu se poate fără ea

Mă doare când îmi reamintesc anumite evenimente din viaţa mea. Fie că simt durere fizică sau sufletească când evoc acele amintiri îmi doresc ca să nu mai doară.

Însă…

Dacă oare trebuie să şi doară?

Ca să mi se reamintească greseala făcută încât să nu o mai repet?

Sau poate trebuie să doară pentru a-mi ţine treze simţurile, să nu uit că am murit?

Poate că durerea nu trebuie să dispară.

Oare trebuie să te obişnuieşti cu ea?

Mai păleşte în timp?

Este înlocuită de alta?

Durerea este cu un scop acolo.

Ramâne să aflu care este acela.

A little more about me :D

Sunt: în general o fire veselă şi puţin visătoare

Aş vrea: să am mai multă încredere în puterile mele

Păstrez: amintirile, chiar şi pe cele dureroase

Mi-aş dori: să ies cât mai repede din starea în care sunt

Nu-mi place: ipocrizia

Mă tem de: singurătate şi durere fizică

Aud: imagini şi doar ce-mi convine

Îmi pare rău că: nu ştiu să citesc mai bine oamenii

Îmi plac: pisicile şi, oarecum, provocările

Nu sunt de acord cu: religia în actuala formă

Cânt: doar în vis

Niciodată: nu aş refuza să ajut o persoană atunci când pot

Rar: mă uit la filme horror

Plâng: ca să ma descarc

Nu sunt mulţumită: de felul în care am tratat până acum viaţa

Sunt confuză: în legătură cu mine

Am nevoie: de dragoste

Ar trebui: să fac mai mult decât zic

Leapşa merge mai departe la cine vrea să se joace puţin, dar şi la Chris.

Over the rainbow

Păşeşte către apusul soarelui şi umbra îl prinde din urmă însoţindu-l peste tot acum. Nu poate scăpa de ea. Face parte din el, este celălalt ego al lui. Fiecare îşi are propria umbră. Deşi îşi cunoaşte umbra atît de bine, penumbra este o altă poveste. Are nevoie de curaj pentru a o privi, dezlega şi înţelege. Dacă umbra reprezintă tot ce este el cu adevărat, penumbra este acel monstru hidos şi hibrid ce stă ascuns încolţul gurii atunci când vorbeşte, aşteptând să fie prins şi înviat de cine trebuie.  Când trebuie. Cum trebuie. Nu oricine poate capta monstrul ce stă ascuns în fiecare privire aruncată de el. Nu vrea să înfrunte ceea ce este adevărat. Îi place să trăiască în iluzia lui. Este mai confortabilă decât realitatea şi o cunoaşte bine. Uneori mai iese din lumea lui şi observă că “realitatea” majorităţii este prea uşoară pentru el, nu-i oferă acele provocări de care are nevoie.

Ploaia şi soarele formează curcubeul. La capătul lui monedele din cazan s-au terminat şi acum aştepată să se umple. Oare magia îşi va face datoria?

Never alone…

Niciodată nu eşti singur. Mereu eşti înconjurat de cineva, ceva. Nu poţi trece prin viaţă singur. Nu are sens, nu este drept. Faţă de cine nu e drept? Faţă de tine însuţi. Creşte un animal dacă nu poţi suporta momentan prezenţa unei fiinţe omeneşti lângă tine, dar nu lăsa dragostea ce stă ascunsă în inimă neîmpărtăşită. Poate că sunt naivă dar îmi place să cred (visez) că fiecare îşi are sortitul în lume. S-ar putea ca prea multe filme cu happy-ending văzute să fie de vină. Eu sunt mai romantică, chiar dacă la o primă vedere nu se cunoaşte asta. Deşi poate fi considerată o slăbiciune, dragostea ne defineşte ca oameni. Drumul vieţii nu este făcut pentru a fi străbătut ca un singur călător. Dacă îl faci singur îţi va părea lung, greu şi vei fi tentat să renunţi. Este mai frumos totul în doi.

“You never walk alone.”

M-am săturat să fiu eu cea care face totul, care face primul pas. Vreau puţin romantism şi mister în viaţa mea. Vreau să fiu curtată.

Young at heart at any age…

Câte timbre de 2 lei sunt într-o duzină?

Urăsc să fac piaţa în week-end sau dimineaţa pentru că este aglomeraţie mare iar oamenii sunt nepoliticoşi. În plus mă mai întâlnesc şi cu rude sau cunoştinţe, ceea ce îmi displace.

Istoria asta a românilor îmi provoacă dispreţ. Deoarece au vândut ţara sau au băgat-o la înaintare pe nişte promisiuni nefondate. Apoi şi strănepoţilor fac acelaşi lucru.

Oare românii au fost înzestraţi de mai-marele Zamolxe cu fudulii?

Românul nu-i român destul până nu-i şi fudul. Poate de aici i se trage prostia.

Conform unui studiu făcut la nu ştiu ce firme nu este avantajos să-ţi laşi angajaţii să vorbească pe Messenger. De ce? Pentru că ei nu se mai concentrează asupra muncii. De asemenea, angajatorii spun despre noi că nu muncim mai mult decât ni se dă şi doar în felul în care ni s-a explicat.

Aici intervine faza: inventivi şi deştepţi da’ leneşi şi fără tragere de inimă. Păi de-aia suntem o naţiune atât de inventivă pentru că suntem leneşi. Nu ştiţi că cele mai mari invenţi au fost rezultatul lenii?

Cică vor să bage opţional în programa şcolilor istoria perioadei comuniste în România că nu ştiu tinerii cine-a fost “mult prea iubitul fiul al ţării” şi ce s-a întâmplat la Revoluţie. Nimeni nu ştie sigur ce s-a întâmplat în decembrie ‘89. Oare cum va apărea portretul lui Ceaşcă: ca un inovator sau ca un balaur? Eu ştiu asta: munceai atunci în draci, dar cel puţin aveai un loc de muncă; nu era mâncare în aprozar, dar nu murea nimeni de foame; aveai căldură, lumină şi tv cu porţia, dar nu erai un zombie idiot ca acum fascinat de toate idioţeniile prezentate la tv (iar problema cu căldura este prezentă şi acum; electricitatea costă mult şi în vârf de munte nu-i); a făcut omul km întregi de metrou în atâţia ani cât se chinuie idioţi de acum să facă 5 km; ajunsesem să nu mai avem datorii externe, acum suntem datori vânduţi; şi atunci se fura dar cu bun-simţ. Concluzie: şi atunci era rău dar acum e imposibil de trăit în ţara asta.

Pisicile sunt nişte animale rafinate de la care poţi învăţa multe.

2 cuvinte

2 cuvinte pe care le spui cu destulă uşurinţă celor apropiaţi, dar care ies mai uşor sau mai greu pt acea persoană. I le spui mamei, surorii, fratelui, tatălui, bunicilor, le spui şi persoanei în cauză. Uneori sunt spuse fără a mai gândi, le spui ca pe bandă, dar când vine vremea să le spui cum trebuie şi cui trebuie parcă rămâi puţin gânditor. Le utilizăm poate mai des decât realizăm. Spun “te iubesc” din inimă, dar uneori sunt doar cuvinte fără o rezonanţă deosebită. Le spui ca să fie, sau le spui ca răspuns celui care ţi le-a zis.

Cât de mult iubeşti?

Cât de mult poţi iubi?

Există categorii de iubire?

Există nivele de iubire?

Când ştii că iubeşti cu adevărat?

Întrebări pentru care există răspunsuri formate din cuvinte.

“Te iubesc, aşa în felul meu!”

Am nevoie de nişte sfaturi

Bănuiesc că ştii faza cu sincronizarea proastă. Uneori poate ieşi ceva frumos din urma acestei proaste sincronizări. Faza e că pe mine nu m-ar deranja toată această ”poveste”. Chiar îmi place, mă simt bine, chiar dacă nu ştiu exact cum stau cu sentimentele mele. Se rezolvă asta. Doar că intervine altceva, şi din cauza asta spun că e un ”bad time”. În mai puţin de două luni dau bacul. Mamei îi este frică că nu o să mai învăţ pentru bac (dacă ar ştii că nici nu m-am apucat serios de învăţat, nu ştiu ce ar zice). Poate că are dreptate. Sor-mea îmi zicea să aştept până la vară; îmi spune că dacă o să ud coada pisicii, o să mă alerge. Ea încă nu cred că şi-a dat seama că nu mă mai consideră  ‘’sora” lui. Şi eu n-am ce face, ştiu asta. Doar că m-am ataşat deja, şi nu gen stick-up sau cu agrafa de birou, ci gen capsator (aberez, ştiu asta). Cred că şi diferenţa de vârstă o sperie atât pe mama, cât şi pe sor-mea. Ce să fac, nu prea ştiu. Sunt în dilemă. Nu vreau să renunţ la el, dar nici s-o supăr pe mama. Cred că trebuie să mă apuc serios de învăţat ca să promovez bacul cu 9 (aşa vrea mama, dar sincer, nu prea cred k o să iasă cu 9). Uff, tâmpenii de fată prostuţă.

Îmi zicea un cunoscut că poţi găsi pe cineva ‘bun’ doar la 200 de indivizi.

Iepurasul de Pasti :)

Iepurasul de Pasti, a fost tare generos anul acesta. Nici nu ma asteptam la asa ceva din partea lui. Il pup pe Teddy fiindca nu l-a mancat pe Iepuras.

Dupa cum imi zicea un cunoscut: “Acum nu mai este Mos Craciun de inveleste ciocolata, ci a venit marmota. Ea este mai priceputa.”  =))

Se cunoaste schimbarea.

Uff…..

De ce ma plictisesc mereu asa de repede ce este nou?

De ce trebuie sa gandesc cu o mutare inaintea adversarului?

 De ce trebuie mereu sa visez si sa constat ca nu se vor implini?

De ce imi fac mereu planuri mari si sufar cand sunt strivite de cruda realitate?

De ce mereu inteleg cum vreau eu semnele altora si imi fac planuri pe seama lor?

De ce “i’m falling in love” asa de repede?

De ce pun atatea intrebari la care nu-mi va raspunde nimeni?