– Mitică… şi mai cum?

– E destul atâta: Mitică – de vreme ce şi dumneata îl cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni.

Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian.

El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv.

Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat şi plăcut în societate.

Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.

Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare.

El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca:

„Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decît ce are!”

sau:

„Viaţa este un vis, moartea o deşteptare!”

ori:

„Ei! madam Popescu, nu există roză fără spini!”

Închipuiţi-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu!

Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, şi deşi şi-n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă şi mai tare în genul uşor, picant şi ironic.

„În genul acesta, cel puţin, pot pentru ca să zic că nu am rival!” zice Mitică – şi cu drept cuvânt.

Exemple…

*Când n-are tutun, îţi cere „o ţigară… suvenir”.

*Când merge să se-mprumute cu bani:

– Unde ai plecat, Mitică?

– La vânătoare de lei.

*Îi zici:

– Mitică, faci cinste?

– Nu pot, monşer, că mă strânge un ciorap.

*Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea:

– De un an nu te-am văzut!

Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie.

L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaşte. După multă stăruinţă, şi-a adus în fine aminte cine sunt:

– Scuză-mă, neică – a zis Mitică – te uitasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut!

*Ceri într-o băcănie:

– Băiete, o ţuică!

– Nu-i da, domnule, c-o bea! zice Mitică.

*- Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică.

– Merg… Ce se cântă?

– Relaş, în cinci acte!

*Intri la Gambrinus; te apropii de Mitică şi-l saluţi; el îţi răspunde amabil:

– Adio!

Îl saluţi la plecare; el îţi răspunde:

– Să-mi scrii!

*- Ai parale, Mitică?

– Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.

*- Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.

– Da, conaşule!…

– Atunci, du-te-acasă.

*- Dă-mi cusurul, zic negustorului.

– Nu-i da, d-le, întrerupe Mitică; dumnealui n-are nici un cusur.

*Un prieten ghindoc se-ntinde să-şi ia pălăria dintr-un cuier prea nalt. Mitică îi strigă:

– Pune o coală de hârtie sub picioare!

*Mitică zice despre un prietin destituit:

– L-a-naintat…

– …?

– L-a făcut inginer de poduri…

Şi când e în culmea vervei adaogă:

– …detaşat cu serviciul în Cişmegiu: dă muştele afară!

*Te plângi lui Mitică de cine ştie ce; el nu vrea să te asculte, fiindcă „petiţie fără timbru nu se primeşte”.

*La restaurant:

– Iaurt ai? întreabă el.

– Este…

– Dă-mi vreo câţiva centimetri.

*În loc de „usturoi”, zice „vanilie sârbească”, în loc de „vin”, zice „flanelă de Drăgăşani”, şi-n loc de „bilet de bancă”, „poza lui Traian”.

*Când pleacă pe jos, te invită:

– Hai, că te iau în dreapta.

*Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului electric; vagonul porneşte; în culmea vitezei, deodată amicul nostru strigă manipulantului:

– Opreşte! ţi-a căzut biciul!

*Mitică stă cu mai mulţi prietini în colţ la Continental, pe Piaţa Teatrului. Un prietin salută şi sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe.

– Arde-l, birjar! strigă Mitică.

*- În toiul alegerilor, unde-şi pune Mitică al meu candidatura?

– La Bucureştii-Noi.

– La ce colegiu?

– La colegiul al patrulea.

*Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică?

– Rădăcină de cleşte.

*Ai cerut o bere şi o laşi să-i treacă puţin spuma; Mitică zice:

– Bea-ţi berea, că se răceşte.

*La Gambrinus:

Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:

– Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuţă; vezi, dacă o găseşti mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacşiş.

*- Câte ceasuri sunt, Mitică?

– Câte a fost ieri pe vremea asta.

*- Apropo – zice Mitică – de câţi ani eşti?

– De… atâţia.

– Tocmai cât măgarul mitropolitului!

*Ţi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlneşti cu Mitică. În loc de „s-o porţi sănătos!” îţi zice:

– Bravos! blană ai; acuma, junghi îţi mai trebuie!

*- Ţi-aş face curte, domnişoară – zice Mitică unei tinere telegrafiste – dar vai! n-am curaj; ah! ştiu cât eşti de crudelă!

– Cum, domnule Mitică? de unde ştii?

– Parcă eu n-am aflat cum baţi depeşile!

*Mitică te roagă să pui o vorbă bună la Ministerul de Război, dacă ai vreun prieten, ca s-o numească pe soacră-sa „moaşă militară”.

*Trenul de plăcere merge-ncet; Mitică zice:

– A ostenit caii.

Ori, mai bine:

– A uitat să dea grăunţe la cai!

Trenul se opreşte la o staţie; Mitică:

– A oprit, să le dea apă.

*E polei. Cade un domn. Mitică strigă:

– Chegle-carambol!

Cade o doamnă:

– S-a rupt gazometrul!

Ş. cl., ş. cl., ş. cl.

Al dracului Mitică!

Anunțuri