Duminică… Tren de plăcere… Sinaia… Lume! lume după lume!

O splendidă şi generoasă zi de vară.

– Frumoasă zi! zice d. Iancu la dejun pe iarbă.

– Mai frumoasă nici că se poate! zice madam Ionescu.

– Asta e zi regală, domnule! zice d. Nae, mijind din ochi, că-i e foarte cald.

D. Nae şi d. Iancu au chef de glume, şi madam Ionescu a lui d. Nae şi madam Niculescu a lui d. Iancu râd de se prăpădesc de râs, şi d. Nae zice:

– Prea râdeţi tare… ia băgaţi de seamă să nu…

Aş! madam Niculescu şi madam Ionescu mai tare! şi damigeana scade mereu.

– Uf! ce zăduf! zice madam Niculescu. Nu-i aşa? că şi dumneei i-e foarte cald.

– Teribel! zice madam Ionescu.

Da d. Nae zice:

– Zăduf regal, domnule! şi nu ştiu cum se-ntoarce spre răsărit şi: Ia uitaţi-vă – zice – colo vizavi!

Pe Piscul Câinelui se arată în potriva soarelui, care se apleacă înspre Caraimanul, un noruleţ alb.

– Ce? adică?… întreabă d. Iancu.

– Aş! zice madam Niculescu.

– Acu vine!… Ceva regal! să vedeţi! zice d. Nae, şi râzi toţi, şi râzi…

În adevăr, cu cât în valea Prahovei apasă mai greu pâcla, cu atât noruleţul se ridică mai sus şi se umflă mai tare, clocotind ca o gogoaşă uriaşă în vasta tigaie a firmamentului încinsă de flacăra colosală a lui Phoebus. Gogoaşa a acoperit, de când au văzut-o, tot Piscul Câinelui, prea strâmt pentru pornirea ei de umflare, şi acum se revarsă grozavă peste Valea Rea. Deodată, o detunătură titanică cutremură toate piscurile, şi o ploaie turbată porneşte.

S-a dus petrecerea! s-a stricat cheful!

În picioare toată lumea! Fiştecare-şi strânge pălării, umbreluţe, resturile dejunului. La gară, repede, să apucăm trenul întâi!

Leoarcă până la piele, cu toate umbreluţele, madam Ionescu şi madam Niculescu cobor cât pot mai iute, drăcuind ploaia, şi foarte necăjite pe d. Nae şi pe d. Iancu, fincă nu vin mai degrab’ şi râd mereu ca nebunii, parcă e de râs. Ba încă d. Nae le mai şi tachinează – mereu le strigă să-şi ridice jupele:

– Mai sus, cocoană, mai sus, că nu ne uităm!

E potop… D. Iancu zice:

– Straşnică ploaie, d- le!

– Teribelă! zice madam Ionescu.

– Ploaie regală, d-le! zice d. Nae.

La un moment, cocoanele alunecă pe clisa şoselii şi cad pe şezute, poc! şi fac amândouă: „hî!”

Da d. Nae se opreşte şi zice lui d. Iancu:

– Hahahaha! şi-a ruptără gazometru!

– Pardon, asta-i vorbă de mitocan! răspunde madam Ionescu, şi s-a ridicatără amândouă foarte supărate: pân’ la Bucureşti n-a mai vorbitără cu d. Nae. Da d. Nae zicea mereu la stăţii lui d. Iancu, că şedea alături amândoi, şi cocoanele amândouă vizavi – zice:

– Pardon, ‘ne Iancule, mai strânge-ţi gazometru, că n-am loc!

Şi cocoanele se supără şi mai tare – şi ei râdea – şi cocoanele se supără şi mai tare… Pe urmă a râs şi cocoanele… „Ha-ha-ha! Gazometru!”

Apoi, nu! – le potriveşte d. Nae!

Anunțuri