Mă-ntâlnesc cu amicul meu nenea Mandache pe trotuar, la berărie.

— Salutare, nene Mandache.

— Salutare, neică.

— Ce stai aşa pe gânduri?

— Eu? pe gânduri?

— Nu cumva te-a suprimat şi pe dumneata?

— Ei, aş!…

— Te văz aşa… distrat şi cam nervos.

— Nu, frate; aştept pe soţia mea, şi nu mai vine; am mare nerăbdare să văz dacă a reuşit şi acuma… Dacă reuşeşte ş-acuma, halal să-i fie!… că ăla e un ciufut…

— Cine e ciufut?

— Nu-l cunoşti! unul de la care vrem să cumpărăm nişte case… À propos: de ce nu ne trimiţi şi nouă acasă Moftul român?

— Ba vi-l trimiţ bucuros.

— Grozav îi place soţiei mele să-l citească…

— Vi-l trimiţ, nene Mandache; îl vrei pe un an ori pe şase luni?

— Cum, pe un an ori pe şase luni?

— Da, abonament.

— Cum, abonament?

— Nu zici că vrei să te abonezi?

— Ce abonament, monşer? de la prieteni să ceri abonament?… Ce mare lucru! un număr mai mult ori mai puţin.

— Cum, nene Mandache, gratis? se poate?… îmi pare rău…

— Ce dracu nu mai vine, frate… Mare nerăbdare am… Haz ar avea să-l traducă şi p-ăsta!… Dacă-l traduce şi p-ăsta… nu mai am ce zice: mă-nchin… Ce bună treabă ar fi!

— Ce treabă?

— Nu-ţi spusei, frate! Este un ciufut bătrân, care are o pereche de case, depuse la credit pe zece mii de lei, şi vrea să se desfacă de ele, fiindcă şi-a făcut altele mai mari… şi cere peste credit şapte mii de lei. Eu i-am dat cinci… Nu vrea… De zece zile stăm la tocmeală şi nu vrea să lase nici o sută de lei; dar nici eu nu-i dau nici cinzeci de lei mai mult…

— Ei, şi?…

— Ei! şi am trimis-o acuma pe soţia mea: să vedem e-n stare să-l traducă… Teribilă e, domnule! are o diplomaţie, domnule, e ceva de speriat… Curios sunt să vedem…

— Adică, nene Mandache, cum vine vorba asta de diplomaţie?

— Ei! uite, nene, este un secret, care nu poate să-l aibă orişicare… Se uită aşa nu ştiu cum, şi-l aduce pe om cu vorba, şi iar se uită, şi iar cu vorba, şi iar se uită — e ceva de speriat, pe onoarea mea!… Dar aici e un caz mai greu: bătrânul e al dracului!…

— De unde ştii? dacă a reuşit până acuma diplomaţia dumneaei, de ce adică n-ar reuşi şi acuma?

— Ei! nu! bătrânul e ciufut al dracului… Nu lasă el două mii de lei!…

— Zi că-ţi lasă o mie, tot e bine.

— Apoi nu! Şicul e să lase două. Aci s-o vedem cu diplomaţia dumneaei… Câte ceasuri să fie?

— Şapte fără un sfert.

— Ce dracu face, de nu mai vine!… s-a dus de la patru… Să ştii că nu-l poate traduce!…

— Ori s-o fi abătut şi prin altă parte… La câte v-aţi dat rendez-vous?

— Imediat ce-o isprăvi, ori aşa, ori aşa.

— Apoi, trebuie să ai răbdare, nene Mandache; dacă e vorba de diplomaţie, unde trebuie mai multă răbdare decât în diplomaţie?

— Mi-e frică, monşer, că n-are să-l poată traduce… Şi-ţi spui drept, mi-ar părea foarte rău… Nu ştii ce căscioară drăguţă…

— Să v-ajute Dumnezeu s-o stăpâniţi!

— Ei! numa să reuşească…

— Daca întârziază, tocma asta este un semn că are speranţe să reuşască; aminteri, n-ar sta dumneaei degeaba.

— Apoi, vezi că nu o cunoşti… La ea nu merge aşa agalea… merge iute… n-o cunoşti… Să vezi… Zilele trecute — că tocmai mă-ntrebai adineaori dacă nu m-a suprimat şi pe mine — zilele trecute, mă cheamă directorul nostru şi zice: „Domnule Mandache, cu regret trebuie să te anunţ că postul dumitale are să fie suprimat pe ziua de 1 aprilie ” . -,,Cum se poate, domnule director? am zis eu; tocmai pe mine, care am servit cu zel şi activitate, să mă suprimaţi?” „Trebuiesc economii, domnule Mandache. Sunteţi în biurou trei şefi de masă; rămâne un şef la toate mesele şi un şef de biurou, şi-nţelegi bine, dumneata ca netitrat…” Că hâr! că mâr! nu se poate şi nu se poate! Ce fac eu? dau fuga acasă şi-i spui nevestii. Aleargă nevasta degrabă, cere audienţă la directorul, la secretarul general, la ministru, şi cu diplomaţia ei, mă-nţelegi, îi traduce pe toţi…

— Şi nu te suprimă…

— Stăi, să vezi… A doua zi, mă cheamă directorul si zice: „Domnule Mandache, ai scăpat! ţi s-a luat în consideraţie că ai servit cu zel şi activitate — eşti menţinut în serviciu”. Dar eu întreb: „Cu leafa redusă, domnule director?” „Ai răbdare, zice directorul; fiindcă s-a suprimat trei şefi de biurou, rămâi dumneata ca şef în biuroul dumitale cu leafa respectivă.”

— Care va să zică înaintat!…

— Fireşte.

— Ei! ce-ai zis directorului?

— Să trăiţi, domnule director! să trăiască domnul secretar general, domnul ministru, şi…

— Şi nevasta dumitale!

— Fireşte… Fără diplomaţia ei, era să dau acuma afară muştele din Cişmegiu… Câte ceasuri să fie?

— Şapte şi cinci…

— Nu mai vine… Teribilă nerăbdare am…

— Trebuie să vie, nene Mandache, şi eu, nu ştiu de ce, parcă m-aş prinde că vine cu veste bună; parcă m-aş prinde că a reuşit.

— Să te-auză Dumnezeu!… Să ştii că dacă reuşim, fac cinste…

— Ascultă-mă pe mine, reuşiţi!

Nenea Mandache stă pe gânduri, bâţâind din piciorul drept şi scârţâind din vârful ghetei, ca orice om în prada nerăbdării, câteva momente, după care se ridică drept în picioare:

— Ea este… Uite-o! vine!

Şi-ncepe să facă semne cu pălăria, strigând:

— Miţo ! Miţo !

În adevăr, o coconiţă coboară din tramvaiul care a sosit în Piaţa Teatrului venind dinspre sf. Gheorghe. E încântătoare! tinereţe, graţie, vioiciune, şi un şic… un şic! A văzut semnele bărbatului şi se apropie de masa noastră. După aerul ei radios, se vede că eminenta diplomată a repurtat un deplin triumf.

— L-ai tradus? întreabă nenea Mandache.

— Ei bravos! răspunse ea.

— Cu cinci mii!

— Cu.

— Nu ţi-am spus eu, nene Mandache?

— Cu cine am onoarea? întreabă coconiţa pe consoartele său, arătându-mă pe mine.

Nenea Mandache mă recomandă.

— D-ta eşti ăla care scoţi Moftul român?

— Da! coniţă… Vă place?

— Mă nebunesc… Bine, frate, tot spune Mandache că sunteţi prietini… Nouă de ce nu ni-l trimeţi?

— Zi-i şi tu să ni-l trimeaţă, că pe mine m-a refuzat, zice nenea Mandache.

— Să ne refuze? se poate? zice diplomata noastră, dându-se cu scaunul foarte aproape de mine şi aruncându-mi nişte priviri de acelea la cari nu se poate răspunde decât prin supunere.

— Atunci… să vi-l trimit; vă rog, doamnă, daţi-mi adresa, zic eu biruit.

— Ai văzut? zice nenea Mandache triumfător. Ţi-am spus eu, că are diplomaţia ei… Ai văzut cum te-a tradus?

Anunțuri