Simt că îmi arde sufletul. Am o grămadă de lucruri de întrebat şi de spus. Vreau să vorbesc şi să nu mă mai ascund, să nu-mi mai fie frică că mă fac de râs. Poate că e bine să te faci de râs din când în când. Astfel îi mai înveleseşti pe cei din jur şi arăţi că nu eşti „one cold hearted bitch” ci eşti om ca şi ei. Simt că nu mai rezist! Nu mai am stare. Îmi vine să mă urc pe pereţi. De ce? Fiindcă sunt prea multe lucruri care trebuie rezolvate şi nu mai e timp, şi nici resurse nu mai sunt. Vreau să vin în Bucureşti şi să-l descopăr, dar nu vreau să fac asta singură. A rămas mai puţin de o lună până încep facultatea şi deja mă simt copleşită când mă gândesc la asta: colegi noi, profesori noi, atmosferă specifică, încercarea mea de a mă face plăcută de ceilalţi… :(( , adaptarea la un nou colectiv în care voi fi invizibilă din nou (sau luată peste picior). Până la urmă nimic nu e nou, voi mai trece prin asta şi am mai trecut. De data asta parcă e altfel şi nu ştiu de ce. Mereu vor exista probleme şi piedici. Nu trebuie să mă las doborâtă de ele ci să le depăşesc sau măcar să încerc. Nu există „nu pot!”. Vreau să-l ajut şi nu pot aşa cum trebuie. E complicată într-un fel treaba. Complicaţii sunt şi vor fi mereu, nu? Fără ele viaţa ar fi prea nesărată, prea dulce şi ni s-ar apleca. Cică am potenţial ca om şi pot ajunge departe. Acum nu ştiu, oare e bine că unii au mai multă încredere în mine decât am eu? E greu să ştiu asta pt că nu vreau să-i dezamăgesc. Fuck it!!! Simt că nu sunt pregătită pt unele chestii. Încă le tratez din punctul de vedere al unui copil. Ce este pe primul loc: slubja (în urma căreia câştigi acei bani care te ajută să supravieţuieşti în această junglă) sau dragostea (care te ajută să supravieţuieşti la servici)? Nu e mai plăcut să ştii ca ai un motiv ca să te trezeşti dimineaţa şi să dai cu nasul de această lume mare şi rea? Că există o persoană lângă tine care are nevoie de atenţia ta? Atenţie distributivă :)) Aş vrea să spun tot ce am pe suflet fără să-mi mai pese dacă mă dau de gol. Sentimente…. oare sunt adevărate sau am fost furată de mirajul fetei morgana? Oare ce am văzut eu, dar ce a vazut el? Prea multe întrebări, şi mai multe răspunsuri. Nu mai vreau să mă gândesc, să analizez vreau doar să SIMT!!!

[O casă e acoperită cu iederă şi viţă urcătoare. Este o casă veche şi frumoasă. Sub aceste liane nu se ştie ce se află. Cât de mult au modificat ele casa de-a lungul vremii sau, dimpotrivă, au apărat-o de intemperii? Pt a afla, lianele bogate trebuiesc date la o parte. A mai rămas ceva dedesupt dacă au fost îndepărtate?]

Anunțuri