Am ajuns la facultate, m-am stabilit în cămin, prima săptămână a fost destul de productivă, experienţa de până acum a fost tare drăguţă şi cuminte (în legătura cu şc şi noii colegi).

Planurile s-au schimbat rău de tot. Cam cu 180 de grade. Unde mă mai duc eu să învăţ în sesiune? Mai e până atunci şi totul se poate lua o nouă turnură în orice moment.

Sunt supărată. Pe cine? Pe mine, pe tine, pe el, pe ei, pe Soartă, pe tot. Mi-a mai trecut acum. M-am descărcat miercuri destul.

Nici nu am ajuns bine că tu ai şi plecat. Nici măcar o săptămână nu ai stat cu mine. Mama ei de treabă tâmpită!!!

Vineri am alergat amândoi ca nişte nebuni de colo-colo. Tu cu treaba ta, eu cu ale mele. Până la urmă ne-am intersesctat, dar din păcate doar pt câteva ore. Totul a trecut aşa de repede. Nici măcar nu am simţit când s-a făcut dimineaţă. Sâmbătă la 5.30 a.m. eram la Gara de Nord şi aşteptam trenul cu tine. La 6.05 te-ai urcat în tren şi peste 3 min a plecat. Nu înţeleg de ce mi-ai spus să plec eu mai întâi, oricum tot te-am văzut când te-ai urcat în tren. Despărţirea a fost foarte grea. Nu pot să accept că ai plecat. Nici nu vreau să accept acest lucru, aşa cum nu vreau să admit faptul că nu te mai întorci în Bucureşti. Toate planurile noastre pe care le-am făcut pt când voi veni eu s-au spulberat într-o clipă. Soarta râde de noi. Când am venit eu ai plecat tu.

Încă de la început am ezitat să-mi fac planuri detaliate cu noi ci doar unele generale, însă şi acestea se pot schimba. Totul este într-o continuă schimbare.

Pot spune că într-un fel am făcut ceea ce mi-am propus: ne-am plimbat prin ploaie (şi încă una torenţială), ne-am uitat la stele (chiar dacă a fost prin telefon, tu la munte eu la mine) [ai văzut şi 3 stele căzătoare şi ţi-ai pus dorinţe, sper că am fost şi eu într-una], am petrecut o noapte împreună (în camera de cămin alături de colega mea de cameră şi prietenul ei), ne-am plimbat prin parcuri, am stat pe iarbă. Însă tot ce am făcut mi se pare insuficient.

A trecut o săptămână de când ai plecat. Vbm la tel. M-ai întrebat miercuri dacă mi-ar place să mă mut la Arad după ce termin studiile, asta în cazul în care vom mai fi împreună. Da, mi-ar place căci în vest e altă viaţă. Şi tu ştii că vroiam să merg la facultate în Oradea, dar nu te-ai lăsat până nu m-ai adus în Capitală pt sutdii şi pt tine. Acum am venit dar tu nu mai eşti şi nici nu mai vrei să te întorci. Lasă că fac front comun cu mama ta şi o să te aducem înapoi 😛 . Nu scapi tu de mine.

Eu cu cine mă duc la concerte? Ţi-am promis că o să te trag după mine prin câteva cluburi. 🙂

„Iubirea este precum vinul. Suficient te face fericit, prea mult te face să râzi.”

Anunțuri