Am o imaginaţie bogată când vine vorba de situaţii şi oameni. Când cineva cunoscut nu dă semne de viaţă când trebuie îmi imaginez tot ce-i mai rău posibil fiindcă ştiu (într-un colţ îndepărtat al minţii) că este bine într-un final. Îmi place, se pare, să mă torturez sufleteşte. Mă folosesc de imaginaţie pentru a mă proteja de unele chestii urâte, este un fel de „plasă de siguranţă”. Din păcate m-a băgat şi în situaţii mai ciudate (jenante). Când ‘visez’ cu ochii deschişi ştiu că nu o să se întâmple niciodată iar când sunt pusă în faţa faptului ce poate deveni realitate mă sperii. Şi atunci mă critic singură că am lăsat situaţia să meargă prea departe. Dar apoi mă gândesc „de ce să nu profit de ceea ce este?”. O singură viaţă avem şi din moment ce mi-am imaginat respectiva situaţie înseamnă că o parte din mine a vrut să devină realitate.

Imaginaţia se împleteşte cu realitatea la orice pas al vieţii. Dacă nu deţii această „putere” …, well poţi avea probleme.

Să mă refugiez în lumea mea este o specialitate şi o armă de apărare împotriva celor mai puţin plăcute lucruri. A fost o prostie din partea mea ca să-mi fac o plasă de siguranţă dar aveam nevoie ca să trec peste altă etapă din viaţă. Plasele de siguranţă le fac fiindcă ştiu că sunt doar ficţiune şi nu devin realitate.

Acum… cred că am lăsat licuricii din mintea mea să-şi facă prea mult de cap şi mi-e frică să n-o fi dat-o în bară.

Nu regret. Doar că, nu-mi place că n-am curajul să spun lucrurilor pe nume. Nu vreau să mă fac de ruşine, să rănesc.

Trăiesc în lumea mea şi puţină lume are acces sau mă poate înţelege. Sunt doar un copil minunat… :))

Multe posturi după acest blog intră în categoria „plase de siguranţă”.

„Plecată cu pluta pe marea apă din mica baltă, iar pe plută stau coţată în plop şi mănânc mere meditând asupra nemurii sufletului.” :))

Imaginaţia mă scoate din belele dar mă şi bagă în ele.

That’s me! 🙂

Anunțuri