Oare există „happy-ending” şi în realitatea majorităţii sau doar în filme? Aş întreba pe fiecare persoană care-mi iese în cale dacă a avut parte de un final fericit al vieţii de până acum. Deşi sunt tentată să cred că există şi aşa ceva, realitatea de dincolo de zidul meu îmi arată că asemenea cazuri sunt foarte rare.

Sfârşitul… Ţi-l poţi face singur. Încă mai poţi manevra ultimul act al piesei încât să ieşi după scenă în felul dorit de tine.

Totul este o farsă. Totul e putred şi plin de răutate. Nu poţi controla nimic, eşti doar controlat de dorinţe, vicii, de instincte primare, eşti manipulat de alţii mai puternici decât tine. Ca să ţii frâiele sorţi tale în mâini ai nevoie de ceva mai mult. Nu vei găsi nicăieri ceea ce-ţi lipseşte. Este doar o iluzie viaţa de dincolo ca şi cea de aici. Dragostea reală nu poate supravieţui într-un asemenea climat plin de viermi ce se plimbă prin puroiul aflat sub pielea putrezită a umanităţii. Totul este o mare glumă şi spectatorul din primul rând eşti tu, iar regizorul este EL. Sper că va crăpa de râs într-o bună zi şi că eu voi fi acolo să savurez momentul. Nu mai există liberul arbitru.Nici n-a existat.

Este o minciună că putem schimba lumea. În această minunată capcană cad şi eu. Atrage oamenii ca nişte muşte şi când vede că sunt destui care au înghiţit bomboana se închide brutal sfărâmând până şi ultima rămăşiţă de compasiune şi bunătate. Dar şi aceste ‘concepte’ sunt produse inventate de P.R., fac parte dintr-o strategie de marketing.

Nimic nu se merită a fi făcut aici. Însă facem în continuare ceea ce este făcut de generaţii. Suntem ca nişte oi ce nu ies din cutia frumos colorată şi parfumată. Nişte fiinţe patetice cărora nu le mai rămâne de făcut nimic, nici măcar să gândească. O glumă bine pusă la cale, şi în scenă, pentru a amuza pe cineva.

Nu vedem ceea ce este rău, iar dacă constatăm mergem mai departe cu capul plecat. Îmi este ruşine de mine, de tine, de tot ce mă încojoară. Nu facem nimic bun. Cică ducem tradiţia mai departe. Nimeni nu vede că este o tradiţie a distrugerii. Dacă totul merge strună nu are rost să umblăm şi să schimbăm ceva, nu? Stăm în delăsare ca nişte purici la soare. Mi-e scârbă până şi de mine căci nu sunt cu nimic mai bună decât ceilalţi şi aspiraţiile mele sunt aceleaşi ca la restul. Nimic nu este unic.

Speranţa moare ultima fiindcă te omoară ea pe tine prima.

Anunțuri