Sunt momente când adorm cu tine în gând. Am uneori impresia că te cunosc, că ţi-am văzut acea parte a sufletului care te face uman şi că semeni cu mine într-un fel. Apoi mă trezesc în  mijlocul nopţii speriată de sentimentul că nu ştiu cine eşti. Nu te înţeleg mereu. Mă înfricoşează asta. Ai mai multe feţe decât mine. Şi toate adunate la un loc te definesc. Doar că eu nu le văd pe toate de-o dată. Le văd pe rând şi asta mă determină să mi te imaginez cum vreau eu. Am realizat iar cât de diferiţi suntem unul faţă de celălalt. Nu avem mai nimic în comun. Nu sunt cum îţi doreşti, nu eşti cum te văd. Deşi te-am ţinut în braţe ştiu că nu voi mai putea face asta niciodată. Şi mă doare. Nu ar trebui. Te simt aproape. Mi-aş dori să mai am o şansă. Cu cât îmi aduc mai mult aminte cu atât te vreau iar. Oare de ce simt asta? Dar ştiu că nu sunt femeia pe care o doreşti. Nu sunt genul tău şi nici tu al meu. Este ciudat. Sper că este doar un moment de pierdere al meu şi că va trece. Oricum, nu am ce face. Suntem precum Soarele şi Luna. Vei rămâne întotdeauna în sufletul meu.

Anunțuri