Nu sunt o fană a cutremurelor, dar parcă mi-e puţin ciudă că dormeam dusă când a avut loc mult discutatul cutremur de azi. După ultimul simţit chiar foarte bine pe cînd eram în Capitală cocoţată tocmai la etajul 4… nu prea mai vreau să simt vreo zgâlţâială de genul. Dar aşteptam măcar un mic val. Val făcut de apă, că în presă oricum s-a făcut. Uite tsunami, nu-i tsunami. Cred că a fost de ajuns cel din 2001 când a măturat emblema Costineştiului.

Că tot am precizat de val în presă… se pare că madame Udrea a trecut de la roz bon-bon la negru. A fost chiar decent îmbrăcată, poate prea sobru. Oricum scandalul e doar unul mare într-un pahar cu apă. Doamna este o blondă ce a terminat Dreptul şi este din Buzău. Mai este şi frumoasă. Deci are toate ingredinetele necesare pentru a fi scoasă ţap ispăşitor de ceilalţi colegi de joacă. Bănuiesc că a trecut unul dintre ei cu trotineta peste castelul de nisip al altuia şi a hotărât să dea vina de domniţa de faţă. Dar să nu uităm că nici dumneaei nu este aşa o sfântă. S-a dat în bărcuţe cu şeful ei. Şi a făcut asta chiar în public.

Sunt curioasă dacă în coşciugul de 15.000 de euro domnul tranşat a fost pus „întreg” (recusut la loc de medicii legişti) şi nu pus aşa, vraişte. 400 de cunoscuţi, rude sau mai-mari bulibaşe de prin ţară sau de peste hotare şi-au făcut apariţia la înmormântarea lui. Merţane, bemveuri şi alte „căruţe” de lux au făcut paradă pe străzile Timişoarei. In the meantime, cei doi stundenţi acuzaţi nu prea ştiu ce să zică.

Că tot am ajuns în vestul ţării cu vorba, astă-seara meci mare-mare: Timişoara – Şahtior. Lume multă la meci: 35.000 de suporteri. Şi toţi români :)) Ucrainieinii nu au primit viză pentru România. Deci ai noştri ar trebui să se simtă bine şi să facă joc bun, dar cred că vor rămâne doar cu publicul numeros decât cu scoru’ mare. Eh, vom afla 😉 LATER EDIT: scor 0-0, Timişoara s-a calificat. Se pare că cei 25.000 de suporteri au reuşit să facă şi ei ceva bun: au ţinut golurile departe de poartă.

Primarul Craiovei a dat 1 milion de euro pe instalaţii de iarnă de iluminat stradal. Bănuiesc că vrea să facă lumea să se uite pe sus şi nu în buzunarele goale. Sau să le distragă atenţia de la milioanele de euro care se vor da în toamnă ca să se schimbe sistemul electronic de votare din Parlament. Alţi bani furaţi, alte scuze :)) Cel puţin primarul Craiovei va face fericiţi copiii din oraş.

Becali tot nu şi-a găsit maşina „pierdută” prin ianuarie, dar se pare că un poliţist ar fi vinovatul pentru lipsa acesteia. Chiar aşa de rău au ajuns poliţiştii?! Îmi pare rău pentru ei. Dar de fapt cred că tipul a fost norocos. Dacă îl vedea Jiji cred că-l ataca cu ranga.  G.B. are bani să-şi cumpere altele, asta dacă nu cumva „criza” l-a lovit în portofel.

Cică, mai nou (de fapt mai vechi, doar că nu am băgat noi în seamă) căscăm şi când suntem excitaţi şi nu doar când suntem plictisiţi sau obosiţi. Acum nu ştiu ce să zic exact. Ei spun că s-a observa mai întâi la şoareci şi apoi au cercetat şi la oameni. Cam kinky cercetătorii ăştia de au tras cu ochiul la şoareci când eram excitaţi, dar bănuiesc că fac multe în numele ştiinţei. Şi ca să revin la subiect, eu personal nu am căscat până acum când am fost excitată. Tu ai căscat în asemenea momente? 😀

Cică Lady Gaga este de fapt Sir Gogo. Sau mai bine zis, că este ŞI sir pe lângă lady. Hmm, un/o hermafrodit/ă care recunoaşte în public. Sau Lady GaGa este în plin proces de schimbare de sex?! Eh, şi aşa nu mă interesează. Oricum bine că a adus şi un şarpe găurii de şarpe.

Anunțuri