Veşti proaste ne dau conducătorii noştri draci şi scumpi (atât la buzunar cât şi la vedere): disponibilizari în masă, concediu obligatoriu fără plată 10 zile, îngheţarea salariilor şi a pensiilor (asta în contextul în care vor avea bani să le mai plătească), scurt pe doi -> we’re fucked! Da, noi, ăştia mici de jos, că pe ăia marii (mai-marii noştri) îi doare-n bască.

Au zis multe, vor face şi mai multe tâmpenii dar nimic bun pentru noi, deşi tot ce fac, cică, este pentru binele nostru.

Fiind an electoral sunt tare curioasă cu ce promisiuni vor veni canditaţii. Dacă stau să mă gândesc până acum trebuia să se lanseze prin presă zvonuri neconfirmate a unor eventuali canditaţi, da’ cu criza asta cred că s-au speriat să mai intre în cursa pentru osul cel mare…. care cred că e acum doar un os de peşte.

Oare vor intra şi ei (guvernanţii, parlamentarii & co.) în concediu fără plată? Cred că s-ar strânge imediat cei 350.000 de euro. Da’ de ce nu taie şi din salariul lor? Eh, nu-s ei aşa de fraieri; de ce să taie de la gura lor când pot tăia de la gura bugetarului. Eu tot nu am înţeles, în categoria asta de „bugetar” intră şi ei sau nu?!

Mi-e şi frică să mă gândesc la posibilitatea în care să zică: „Nu mai avem bani pentru plata salariilor şi a pensiilor”.

Da’ ce mama naibii s-a întâmplat cu toţi banii?!

Am văzut la ştiri că Croaţia şi-a scos la vânzare nu-ştiu ce insulă de-a ei faimoasă şi draguţă din cauza lipsei de bani de la buget. Eu propun ca la noi să fie scoasă la vânzare Casa Poporului. Şi sper din toată inima ca să  fie cumpărată de un arab şi s-o facă hotel. Sau măcar creierul lu’ nea Eminovici, dar nu cred că vom scoate aşa bani frumoşi 😀

În final propun: să ieşim cu toţii în stradă, cu mic cu mare, înarmaţi cu făclii şi furci şi să mergem ca să-i linşăm pe „iubiţii” noştri conducători 😀

[Dream job nowadays: ‘manager de campanie’ a protestatarilor. Vor unii să facă protest în faţa ministerului X, trebuie organizaţi frumos, rânduiţi, să fie dotaţi cu lozinci drăguţe şi care să prindă la public, pancarde sugestive… deci, ce mai, o ‘campanie’ mai ceva ca a unui candidat la preşedinţie :)) Până la urmă, imaginea face totul. Asta şi o lozincă bună ;)]

Anunțuri