Statul nostru avea odată, pe cât îşi poate aminti oricine, o mare magazie de cărţi, pe care o numea Biblioteca Naţională.

De mult, foarte de mult nu se mai pomeneşte despre dânsa.

De multe ori acea magazie plină de înţelepciuni a avut imprudenţa să se mute cu chirie, ca un amploiat hărbar, de colo până colo, neţinând seama că o mutare face cât o inundaţie, şi două cât un foc.

Călătorind multă vreme de colea până colea, ca o corabie îndrăzneaţă pe întinsele mări, a trebuit până în fine sa se prăpădească în neguri ca oricare Leviathan.

A fost un dezastru, un cumplit nenoroc, o catastrofă memorabilă.

Unde o mai fi sărmana corabie pierdută de atâta vreme în pustiurile zbuciumate ale oceanelor? mai există, oare, sfărămăturile ei? ce s-au făcut scoarţele faimoasei Bibliotece Naţionale?

Mister!

Nici un muritor n-ar putea îndrăzni să răspundă la aceste întrebări indiscrete, nici chiar personalul bibliotecei… Căci uitasem să spun că, din norocire pentru statul nostru, deşi nu se mai ştie de urma Bibliotecii Naţionale, personalul ei există şi se află în bunăstare, în afară de orice pericol.

Statele de prezenţă achitate în regulă la Amiralitate, adică la Ministerul Cultelor, sunt o dovadă sigură despre scăparea echipajului complet al corăbiei dispărute. Nici un odăiaş măcar nu s-a pierdut şi, ce e mai îmbucurător, nici unul n-a dezertat, cum se-ntâmplă adesea în aşa mari catastrofe. Ba încă, ceva şi mai îmbucurător, se afirmă pozitiv că echipajul s-a sporit, în urma naufragiului, cu încă vreo trei mateloţi, cari sfidează valurile vieţii cântând veseli; iar când, o dată pe lună, ajung la liman, iscălesc cu bărbăţie neclintită statele de prezenţă.

Bravi mateloţi! cu acelaşi sânge rece şi pe vreme bună ca şi pe tempeste, tot aşa de neclintiţi şi-n siguranţa statelor, ca şi în primejdia naufragiului. Bravi lupi pe uscat, ca şi pe mare!

E drept că la ridicarea şi mânţinerea sus a moralului şi bărbăţiei lor a contribuit şi contribuie mult atitudinea hotărâtă şi neclintită a intrepidului lor căpitan.

Aflăm că Amiralitatea Cultelor ar fi intervenit pe lângă Direcţia generală C.F.R., secţiunea serviciului maritim, rugându-o a pune să se facă sondaje ăn toate părţile spre a găsi resturile corăbiei înghiţite de valuri; o bună măsură — stând atâta în apă, ar putea mucezi; unde mai pui că-n mare sunt şi şoareci.

[Publicat în revista Epoca, în 1896 la 22 octombrie, la rubrica „Litere-Artă-Ştiinţă”. Sursa aici şi aici]

Anunțuri