Category: Când e ceaţă între neuroni


La 16 ani o domnişoară oferă show-uri prin webcam unui domn de 27 de ani. Ceva ciudat în acest peisaj?

Mă înspăimântă gândul că tot mai multe copile fac lucruri necugetate din amuzant fără să prevadă puţin repercursiunile.

Suntem o societate perversă şi ignorantă!!!

Îmi este greaţă de ea.

Anunțuri

Înger cu ochi negri ce mi-ai furat gândul şi l-ai ascuns în spatele aripilor tale, te chem acum. Te chem la mine să-mi scrii pe inimă cu o pană din aripile tale albastre. Să-mi scrii cu verde pe inimă ceea ce mi-ai citit în gând.

Demon cu ochi verzi ce mi-ai luat sufletul şi îl păstrezi alături de inima ta. Dă-mi înapoi sufletul fără răni. Aruncă ce e rău din el şi dă-mi-l pur.

Om cu ochi albaştri ce mi-ai redat culoarea clipei şi ai suspendat timpul, tu îmi eşti înger şi demon deopotrivă. Eşti mai pur decât un înger dar mai păcătos decât un demon.

Galben auriu. Albastru pur. Verde smarald.

De ce stau şi mă uit vrăjită la Lună şi la stele?

De ce să mai mă complic cu aşa ceva?

De ce sunt atât de proastă şi nu trec mai departe strada?

De ce este uneori atât de greu să mă dau jos din pat?

De ce mă las să dorm atât de mult?

De ce nu ştiu?

De ce mă doare când îmi aduc aminte?

De ce sunt geloasă?

De ce sunt indiferentă?

De ce sper în continuare la ceva ce nu va fi?

De ce sunt atât de pesimită când vine vorba de mine?

De ce îmi apare în vise sub diverse chipuri dar nu se arată şi în realitate?

De ce cred că eu chiar contez?

De ce simt că nu mai am aer?

De ce încă îmi mai aduc aminte?

De ce mă gândesc tot timpul?

De ce sunt atât de naivă?

De ce-mi imaginez?

De ce nu văd?

De ce sunt aşa?

De ce nu pot zbura?

De ce…

Să te laşi prins în mrejele vieţii seamană cu un puzzle mortal pt cel ce nu ştie să o manevreze în favoarea lui. Totul are o „cheie” ce te ajută să câştigi lupta, iar altele au chiar şi „back doors” – însă trebuie să fii conştient de ele şi să le foloseşti atunci când trebuie. Toată lumea trişează. Să te laşi purtat de val poate fi o chestie bună însă există şi reversul medaliei. Nu contează. Cred. Nu mai ştiu. Vreau doar să trăiesc, să simt că trăiesc.  Îmi este frică de moarte. De ce? Mai mult cred că-mi e frică de durere. Nici una nu poate fi evitată. Aşa că ce-ţi mai rămâne de facut la sfârşitul zilei? Să accepţi că trăieşti şi să mergi mai departe. Fie că te laşi dus de val sau nu, întotdeauna să ai la îndemână un colac de salvare. Îţi poţi face intrare în viaţă fie prin uşa din faţă fie pe cea din spate. Sincer, nu ştiu cât de mult contează cum ai ajuns pe scena vieţii atâta timp cât ai reuşit să urci şi să joci. Fii propriul tău regizor, producător, actor şi public, dar mai ales critic. Ţine cont de sufletul tău. Inima şi raţiunea se pot împaca, iar când cad de acord să ştii că ai câştigat. Însă asta nu înseamnă că, atunci când se ceartă, nu ar trebui să le dai atenţie. Inima este viaţa personală, raţiunea este serviciul. Nu ştii ce să mai crezi? I’ll tell you this: NU MAI CREDE NIMIC! Prima impresie contează şi nu contează. Diferă de la caz la caz. Nu te mai întreba. Acţionează. Părerile preconcepute sunt cele mai rele. Fă-ţi unele ale tale şi nu-i mai asculta pe ceilalţi. Regrete? Nu acum e timpul de ele. La asta să te gândeşti când vei avea 100 de ani. Dezleagă acest puzzle mortal numit viaţă. Vezi că piesa lipsă este chiar unde nici nu te aşteptai (cel mai probabil chiar sub nasul tău).   (Cel mai bun loc de ascuns ceva este la vedere.)

Last advice: LIVE YOUR FICKING LIFE! 😉  :))

Aproape a trecut si prima luna din acest nou an. Eu sunt plictisita, nu prea am chef de invatat pt examene 😀 [stiu, rusine sa-mi fie]. Azi am trecut de primul examen din sesiune; urmatorul e la chimie 😦 unde sper sa trec 😀 [valabil si pt algebra]. Poate dupa ce termin cu sesiunea si o sa fac rost de un calculator al  meu o sa postez mai mult [ca tot m-a intrebat un amic de ce nu am mai scris nimic], asta daca iti este dor de mine 🙂 . Vreau sa incep o noua categorie care sa introduca putina lumina in ceata din jurul Politehnicii. Poate sa fie un mic ghid pt viitorul politehnist.

‘till then…. best wishes and some music 🙂 .

Vita de vie – PULBERE DE STELE

Blue October – CALLING YOU

Vanilla Sky – UMBRELLA

Ciclul de viata s-a terminat.

Tot ce e ciclic acum este doar tristetea, suferinta.

Noptile de smarald  s-au spart in mii de cristale.

Stralucirea stelelor a pierit.

Shibalba n-a mai explodat.

Nu se mai intampla nimic.

A fost scris in stele dar stelele aumurit.

Clipele fumoase s-au stins incet sub respiratia fierbinte a timpului.

Au fost prea putine si rare.

Gustul lor dulceag este acum amar.

Lacrimile de cristal nu mai sunt scanteietoare.

Amintirile placute se pierd in neantul negru al timpului.

Vortexul a absorbit totul.

Nu a mai ramas nimic.

Desertul infloritor a murit.

Ciclul de viata s-a topit.

Acum ca sunt la facultate (cica) nu am mai avut timp sa scriu pe blog 😦 . Am fost in weekend acasa dar nu am postat nimic fiindca nu am avut inspiratie 😀 . Iar in camin am relativ acces la net, doar ca nu prea mai am chef. Am mai avut momente de „inspiratie” dar nu le-am notat si asa cum mi-au venit asa au si plecat :)) Acum nu stiu cat de mult mi-ai dus dorul, dar incerc si eu aici sa-mi dau importanta 😛 .

Am reusit sa ma intalnesc in sfarsit cu prietena mea si sa iesim la un suc.

Am ratat un concert Evo si lansarea albumului Monolit de la IPR de cand sunt aici, dar sper sa ajung la Luna Amara de sambata din rectoratul Politehnicii (27.10) . Poate ne vedem pe acolo? 🙂

Am ajuns de vineri dimineata in Bucuresti si nu am mai plecat acasa. Cred ca o sa trec pe acasa tocmai vineri seara sau sambata dimineata 🙂

Am o camera buna, chiar daca  e supracazata 😦 (eu fiind a 5a fata). Am un pat jos pe care l-am procurat aseara, salteaua am luat-o azi precum si niste arcuri in plus pt pat (cele din urma au fost „imprumutate”).

Vreo 5 ore am asteptat vineri ca sa-mi depun cererea de cazare la facultate :(. Noroc ca am prins pana la urma loc. Nu mai sunt multe lucruri de facut in camera cu exceptia inceperii luptei cu gandacii. Oricum am facut deja omor printre ei, nu ma sfiesc sa-i omor, chiar imi face placere :D. Colegele de camera sunt ok pana acum, dar sa vad de acum incolo 😀 .

O chestie interesanta mi s-a parut mirarea celor care m-au intrebat daca am venit singura. [Sunt majora si vaccinata, nu mai am nevoie sa ma tina mama de mana. In plus, vroiam sa fie aventura mea 😛 ]

Acum in camin misuna cred ca mai multi parinti decat studenti :)) La unii in camera zici ca este santier sau ca si-o construiesc acum.

[Nu mai am diacritice pe acest calculator (care nu este al meu) si space bar-ul nu prea functioneaza]

Visez că sunt când de fapt nu sunt.

Care lumea să fie cea adevărată: cea în care exist acum dar nu ştiu cine sunt sau cea în care nu exist dar ştiu cine sunt?

Cine sunt eu?

Încă o umbră trecătoare pe acest pământ însângerat?

Am un nume, o adresă, o familie, un chip, un trup…. dar astea nu-mi răsp la întrebare. Mai mult mă încurcă.

Sunt aşa cum par să fiu pt ceilalţi sau m-am pierdut printre măşti?

Recunosc că îmi „modelez” trăsăturile după „cerinţele” fiecărei pers.

Vreau să fiu plăcută de toată lumea.

Uneori ştiu cine sunt şi ce vreau să devin, unde vreau să ajung. Dar acum nu mai ştiu.

Tot s-a pierdut în neant.

Exist.

Pt ce?

Pt cine?

Care este scopul meu în viaţă?

Nici nu ştiu la ce sunt talentată.

Vreau să mă regăsesc.

Mi-ai promis că mă ajuţi.

Acum văd că nu mai vrei.

Nu scapi de mine aşa de uşor.

Nu e după tine.

Nu am terminat cu tine!

Şi dacă au, o şi folosesc?

Mă duceam mai devreme (cred că era în jur de 12) la alimentară şi nu am putut să nu observ tipul care venea din faţa mea. Fizic arăta bine, nu pot zice nu, dar din punct de vedere al hainelor era …… nepotrivit. Jeanşi deschişi la culoare 3/4 şi un maieu alb (până aci ar fi fost ok) cu inscripţii aurii şi nu ştiu ce modele pe el. Arăta de parcă ar fi căzut şifonierul pe el şi în casă era întuneric (lumina luată, că tot s-a întrerupt săpt trecută de vreo 10 ori) de nu s-a putut uita în oglindă. Ah, am uitat să precizez că maieul cred că era adresat fetelor şi era deasupra buricului.

Ok, poate nu sunt eu cea mai bună să-i critic pe ceilalţi cum se îmbracă dar este dreptul mea să-mi spun părerea.

Spun că nu sunt cea mai bună căci în primăvară eram îmbrăcată aiurea rău de tot, recunosc. Jeanşi 3/4 cu tricou negru (mai ales cel cu Slipknot) şi în picioare balerini negri cu un fluturaş 😀 . Recunosc că sunt vinovată.

Eu încerc să mă îmbrac adecvat vârstei (poate că nu-mi iese asta, căci sunt puţin mai conservatoare) şi fizicului. Dacă până acum 2-3 luni eram doar în blugi şi tricouri (mai ales în ultimile 2 veri), de curând am trecut la fuste şi bluze (mai decoltate decât un tricou) 😀 .