Category: Deja-vu


Bărbaţii din viata mea mă dezamăgesc. Eu i-am ales, eu le-am dat voie să rămână în viața mea înseamnă că eu sunt cea vinovată pt alegerile făcute. Şi ei sunt vinovaţi de faptul că nu şi-au dat silinţa să mă înţeleagă câtuşi de puţin.

În altă ordine de idei, ce s-a întâmplat cu bărbaţii ăştia că deşi sunt rugaţi de femeie să o motolească în pat, ei refuză?! I mean, wtf?!

Anunțuri

Vreau să-mi dai culorile vii pe care le văd.

Pe o rază din orizont mă urc în rai.

Pe o ciornă îmi aştern povestea ce va veni.

Este mai presus de cuvinte jurnalul din şoapte.

Urmărirea se termină într-un loc al meu.

Oriunde, oricum luptă pentru o zi după.

Stai trei minute ca să îţi mulţumesc că m-ai luat.

Între cer şi pământ zbor în voie.

Prin mine treci.

În pat fugi.

***

The time is ticking out.

Wake up and realize.

Life is short.

Full of colour.

The fire burns forever.

Citind blogul unei cunoştinţe, mă trezesc din somnul uşor ce mă cuprinsese şi realizez că poveştile de dragoste nu ţin pentru totdeauna.

A avut o poveste minunată de dragoste pe care a trăit-o, simţit-o şi gustat-o din plin. Dar se ajunsese în acel punct în care trebuia să ia o decizie schimbătoare de viaţă: să rămână şi să-şi trăiască povestea de dragoste în continuare sau să plece şi să profite de şansele ce îi erau expuse. A acceptat a 2a variantă. Povestea de dragoste s-a terminat. Nu se putea pune în „stand-by”. Nu se poate face aşa ceva. Timpul a trecut şi am rămas surprinsă. Abia acum am realizat că eu i-am cunoscut pe cei doi implicaţi în acel amor tineresc şi că le cunoşteam povestea. Din păcate ştiam că nu va dura. Acum Ea este cu altcuneva, dar nu ştiu cât de implicată faţă de precedenta relaţie. El… despre El nu ştiu nimic. Nu am mai vorbit de ceva vreme, dar parcă ultima dată era interesat de cineva.

Timpul a trecut. Acea poveste de dragoste a expirat. A fost. Poate va rămâne în sufletul lor multă vreme de acum încolo sau doar până la următorul „breath taking moment”.

Poate ceea ce m-a făcut să scriu în noaptea asta despre subiectul ăsta este simplu: abia acum am realizat că am văzut relaţia lor ca un basm şi speram din tot sufletul să reziste în timp.

Cât despre mine, pot zice că am avut şi eu parte de aşa ceva. Ceva frumos. Ceva ce a trecut.

Acum am altceva. Tot frumos.

Viaţa merge înainte, printând şi aplicând CV-uri în stânga şi în dreapta pentru un job.

Primavara dulce si frumoasa, te astept in sufletul meu amortit
Cu al tau soare sa-mi incalzeasca fata
Si concertul zborului de instecte sa bucure copilul din mine
Trezeste-ma din acest gri asternut si coloreaza-mi lacrimile
Sa-mi fie purtate gandurile in adierea vantului cald de primavara
Si inima linistita sub un copac inflorit

And yet, She returns again in this grey town. Maybe to birng colour to him, maybe to mock him. Who know? Red and White, Blue and Gold, Green and Pink. Warm rain and umbrella, Sun and singing birds, You and Me.

ESTI ATENT, TE FERESTI, NU ESTI IN DISPOZITIA NECESARA, N-AI TIMP PT ASA CEVA, SI DINTR-O DATA TE LOVESTE (APROAPE TE DARAMA). NICI NU-SI CERE SCUZE, N-AI OBSERVAT DE UNDE A VENIT SI NICI NU STII UNDE SE DUCE. OBSERVI DOAR CE ESTI ALTFEL ACUM CA TE-A BUSIT. N-AI FOST NICIODATA PREAGATIT, SI NICI NU VEI FII. NU PREA STII CUM SA-I FACI FATA, DAR INCERCI SA NU DAI GRESI. ITI PLACE SENTIMENTUL.

A VENIT, A STAT, DAR TREBUIE SI SA PLECE. CE FACI? CUM II FACI FATA?

TE-A LOVIT INTR-O ZI, NU SI-A CERUT SCUZE, TE-A MARCAT, SI ACUM PLECA FARA NICI UN CUVANT. NU MAI ESTE NICIO CALE DE INTOARCERE.

A PLECAT. ACUM STAI. ESTI DARAMAT. ASTEPTI. POATE VA VENI DIN NOU. ACUM SAU MAI TARZIU, TOT VA VENI.

S-A INTAMPLAT DIN NOU. IAR TE-A LOVIT. ACUM PARCA STII CUM SA TRATEZI TOATA CHESTIA ASTA. AI MAI MULTA EXPERIENTA. SPERI CA NU SE VA TERMINA LA FEL.

„SPERANTA MOARE ULTIMA”, ITI TOT REPETI. ACUM NU MAI PLEACA ASA DE REPEDE. STA MAI MULT.

DAR PANA CAND?

PT CAT TIMP?

NU STII SI NICI NU VREI SA AFLI. TOT CE CONTEAZA ESTE CLIPA PREZENTA.

MAINE NU EXISTA, IERI A FOST FRUMOS.

SPERI LA MAI MULT DE DATA ASTA.

SPERI IN CONTINUARE!

 

[12 Nov 2009]

Pentru tine, cel ce eşti atât de precaut: îmi vei da replica „Mai bine previi decât să tratezi.”, iar eu îţi spun că nu merge întotdeauna aşa. Lucrurile nu ies aşa cum sunt plănuite, de aceea viaţa este mai interesantă. Chestia aia care o face să fie picantă. Nu te poţi feri mereu. Mai trebuie şi să-ţi înfrunţi demonii. Ce nu te omoară, te face mai puternic. Nu-ţi mai fie frică, lasă-te purtat de val şi vei vedea că poate fi plăcut sentimentul.

M-ai întrebat de ce nu mai scriu aşa cum o făceam înainte. Iar eu îţi spun: pentru că nu mai pot; ce mă inspira atunci s-a rătăcit în neant.

M-ai întrebat dacă mai citesc. Da, citesc; nu am renunţaţ la cărţi şi nici la micile delicii după net.

M-ai întrebat de ce mi-e frică. Pentru că nu mai am plasa de siguranţă.

M-ai întrebat dacă am iubit cu adevărat. Mie aşa îmi place să cred, că am iubit cu adevărat.

M-ai întrebat de ce nu am fost mai tare. Eu zic că am fost cât de tare am putut.

M-ai întrebat de ce nu mai merg cu fruntea sus. O fac, însă sunt precaută şi visătoare în lumea mea.

M-ai întrebat ce mai fac. Visez în culori ziua ce va veni.

***

Te-am întrebat dacă mai mă citeşti. Nu mi-ai răspuns.

Te-am întrebat ce mai faci. Supravieţuieşti, mi-ai zis.

Te-am întrebat dacă ai iubit. De două ori; cu trup şi suflet, mi-ai şoptit.

Te-am întrebat dacă mai vrei. Mi-ai spus că nu.

Te întreb dacă într-o bună zi se va putea.

***

Suntem aproape doi necunoscuţi care se mai gândesc unul la celălalt din când în când. Fiecare merge acum pe drumul lui. Poate drumurile ni se vor intersecta la un moment dat.

Este o poveste ce merită spusă şi muritorilor de rând. Soarele şi Luna.

***

„Apa trece, pietrele rămân.”

Mi s-a spus că orice lasă urme în final.

Şi tind să-i dau dreptate.

Însă ce se întâmplă cu acele urme? Că nu pot rămâne mereu atât de „proaspete”. Se mai netezesc, se umplu de „pământ”?

Sau doar sunt înlocuite de altele şi ele sunt uitate?!

S-a întâmplat.

A fost frumos.

S-a terminat.

Şi asta încă acum ceva vreme.

Dar… urmele încă nu au fost acoperite de altele.

Aştept. Sper. Visez?

În definitiv, urmele vor fi acoperite.

Pietrele vor rămâne, dar vor fi spălate de apa rece şi limpede de munte.

Ascuţite sau netede, pline de muşchi sau curate… voi păşi cu atenţie pe ele.

Apa va curge mereu şi va aduce cu ea un suflu nou şi răcoros asupra ideilor şi perspectivelor.

Mometan sunt în vacanţă, stau pe malul apei în iarbă la umbra salciei şi pescuiesc.

Cine ştie ce-mi cade în plasă 😉

Maya

Jocul Mayei este destul de periculos pentru cei neiniţiaţi.

Îi place să se lase în voia Mayei, să se joace cu ea. Nu e nimic care să-i stea în cale atunci când este pe tărâmul ei. Visează la ceva suprem. Îi este greu să creadă că va reuşi vreodată să atingă acea stare. Însă visează. Cu ochii deschişi chiar. Are ceva pe suflet şi nu ştie cum să zică şi cui. Cine ar mai asculta acum ce are de zis când este încă pe tărâmul Mayei? Simte ceva ce nu ar trebui. Ştie că este doar o illuzie dar totuşi îi acordă atenţie. Speră astfel să scape din capcana lumii reale. Din propria capcană, mai bine spus. Nu e bine, trebuie să se trezească şi să accepte realitatea. Realitatea este că nu poate avea ce-şi doreşte, ce crede că îşi doreşte. Trebuie să părăsească tărâmul Mayei până nu este prea târziu. Totul are o limită până la urmă.

Cică doar două lucruri sunt infinite: prostia umană şi universul.

Sunt momente când adorm cu tine în gând. Am uneori impresia că te cunosc, că ţi-am văzut acea parte a sufletului care te face uman şi că semeni cu mine într-un fel. Apoi mă trezesc în  mijlocul nopţii speriată de sentimentul că nu ştiu cine eşti. Nu te înţeleg mereu. Mă înfricoşează asta. Ai mai multe feţe decât mine. Şi toate adunate la un loc te definesc. Doar că eu nu le văd pe toate de-o dată. Le văd pe rând şi asta mă determină să mi te imaginez cum vreau eu. Am realizat iar cât de diferiţi suntem unul faţă de celălalt. Nu avem mai nimic în comun. Nu sunt cum îţi doreşti, nu eşti cum te văd. Deşi te-am ţinut în braţe ştiu că nu voi mai putea face asta niciodată. Şi mă doare. Nu ar trebui. Te simt aproape. Mi-aş dori să mai am o şansă. Cu cât îmi aduc mai mult aminte cu atât te vreau iar. Oare de ce simt asta? Dar ştiu că nu sunt femeia pe care o doreşti. Nu sunt genul tău şi nici tu al meu. Este ciudat. Sper că este doar un moment de pierdere al meu şi că va trece. Oricum, nu am ce face. Suntem precum Soarele şi Luna. Vei rămâne întotdeauna în sufletul meu.

Inima îmi bate nebuneşte. Simt că-mi iese din piept. Nu am mai simţit asta de ceva timp. Ciudat, dar această senzaţie nu-mi este provocată de prezenţa unei alte persoane ci de vremea de afară. O zi perfectă. De fapt, un moment din zi absolut perfect. Plouă cu soare. Iar curcubeul este acolo.  Parcă ar fi o zi de vară. Acel sentiment de bucurie îmi umple sufletul. Din păcate nu ţine mult. Norii au acoperit soarele. Ca orice clipă bună din viaţă ea este prea scurtă pentru a rezista. Este efemeră. Regret că a ţinut atât de puţin dar am simţit totul. Însă îmi va rămâne mereu în suflet. Nu voi uita niciodată acest spectacol dat de natură astăzi. Îi voi rămâne datoare pentru că mi-a redat speranţa. Sper ca următoarea cursă nebună facută de inima mea să fie datorită cuiva special.