Category: Stau în plop, meditez şi mănânc mere


La 16 ani o domnişoară oferă show-uri prin webcam unui domn de 27 de ani. Ceva ciudat în acest peisaj?

Mă înspăimântă gândul că tot mai multe copile fac lucruri necugetate din amuzant fără să prevadă puţin repercursiunile.

Suntem o societate perversă şi ignorantă!!!

Îmi este greaţă de ea.

Cum sunt în vacanţă şi nu prea am ce face pe căldurile astea, stau în casă şi [neavând alte opţiuni] mă uit la televizor. Şi uite aşa mă informez fără să vreau cu diverse cunoştinţe, mai mult sau mai puţin importante, care mă amuză sau întristează după caz. Şi dacă tot am zis de căldură câteva cuvinte mai sus, feriţi-vă, dragii mei, de această caniculă!!! Cod portocaliu (sau galben, după preferinţă 😛 ) până duminică. Pfiu, sper să îi facem faţă.

La mare, la soare… Cu acest val de căldură apa mării înregistrează o temperatură de 30 °C. Ce m-aş bălăcii… 🙂 Toate ar fi bune şi frumoase până ar apărea în peisaj doamne bine şi domni cu burtică (sau fără) plimbă prunci în plină amiză, sub arşiţa nemilosului astru. Oameni inconştienţi care ar merita să  să să… intre pe mâna dr. Bacalbaşa că îi face cu ou şi cu oţet de nu se văd :)) Păcat că omul ală e în Galaţi şi nu Constanţa.

Plecatul la malul mării Negre implică un concediu. Ministerul de Externe a anunţat cetăţenii acestei ţări să evite Moscova în acestă perioadă. Nu de alta, dar nu ar vrea să se intoarcă dragii noştri concetăţeni mai afumaţi decât au plecat (datorită grătarelor făcute în faţa blocului). Nici nu îmi pot închipui prin ce trec săracii moscoviţi 😐

Apropo de plecat în străinătate pentru concediu, evită Grecia dacă nu vrei să nu dai nas în nas cu nişte vampiroaice care te sug şi îţi mai lasă şi un rest pe măsură: encefalită sau meningită. Se zvoneşte că ar adora şi nisipurile de aur ale Cadrilaterului de Sud.

Mare agitaţie şi panică acum un an şi ceva cu gripa porcină. A venit şi a trecut fără s-o simţim. Vaccinurile au fost salvarea de la faliment a câtorva fabrici de medicamente, sau cel puţin asta se dorea. Oamenii au cumpărat la început cât au cumpărat dar şi-au dat seama că e un fâs-pâs cu A/H1N1 ăsta. Mi se pare că mai mulţi au ajuns pe celălalt tărâm de la gripa aviară. Oricum, noroc mare aveau musulmanii dacă virusul se transmitea prin consumul de carne. Românul funţionează după vorba: „Cea mai bună legumă e porcul.” :)) Bine că suntem rezistenţi.

Dacă tot vorbesc de rezistenţa noastră aş merge atât de mult şi ne-aş compara cu gândacii de bucătărie şi scorpionii :)) Asta din cauza Ceronobîlului. Există posibiliteatea să facă Poc! din nou dacă ajunge incendiul din Moscova până la el. Eh, nu mai strică un al 3lea ochi, o piele albastră sau chiar solzi :)) Noi să fim sănătoşi! 😉

În acelaşi timp, mai bine cu bani cash la saltea puşi sau mai bine fără o asemeanea „povară” :)) Am văzut la ştiri cum cucoana şefă a unei bănci a uşurat de euro nişte oameni muncitori şi apoi, doamna şefă, şi-a luat tălpiţiţa din ţară. Îi recomand evite peninsula iberică (sunt şi pe acolo incendii). La fel s-a întâmplat şi cu vreo 200.000 de euro, au prins picioare şi s-au mutat în buzunarul unor indivizi. Euroii noştri nu şi-au schimbat domiciliul de bună voie ci forţat. Doamna în vârstă ce avea grijă de casă, şi implicit seif, mai să leşine însă acum este bine. Exceptând gaura în buget.

Alţii, mai cu tupeu şi inspiraţie, au ascuns banii unde soarele nu răsare :)) După ce au luat şi fugit cu banii de la un magazin de telefoane mobile, protagoniştii noştri (doua dame şi doi conaşi) s-au urcat într-un taxi şi … mână birjar. A mânat şoferul încât mergea cu 70 km/h în oraş şi asta a atras atenţia poliţiei. Au avut şi ei noroc. Poliţiştii, că tâhlarii au avut un ghinion teribil :)) Să fii oprit pentru o infracţiune secundară. Cum necum, poliţiştii au avut inspiraţia să îi ducă la spitalul judeţean (al lor şi nu al meu 😀 ) pentru o inspecţie corporală. Inspecţie în urma căreia s-au descoperit nişte bani bine ascunşi :)) 1200 de lei introduşi în … organele sexuale ale pirandei. Sper că a folosit protecţie, nu se ştie pe unde au circulat banii aia 😉 Să apară peste 9 luni unul de scânceşte pe nume Ronică (de la RON, evident).

Exces de viteză… urâtă sintagmă, sincer. Dobitocul ăla (scuză-mi limbajul) vrea să fie eliberat pentru că tac-su e mare doctor la el în oraş. O fi sânge din sângele lui, dar a depus jurământul lui Hipocrate şi nu ar trebui să-ţi folosească influenţa pentru a-l elibera mai repede pe fii-su din detenţie. Mă rog, scandal o să iasă. Şi tipul, care era aproape de comă alcoolică, ar trebui să se supună justiţiei. Dar săraca cum e oarbă… cred că ar avea nevoie de un asistent personal (asta dacă îi dau voie statul să angajeze, că se plânge că nu are bani să plătească salariile).

Domnul cârmaci al ţării a declarat, printre multe alte aberaţii, că profesorii sunt mai bine plătiţi decât el. Orice comentariu la această afirmaţie ar fi de prisos. Ştim doar cu toţii cât de dus cu pluta este domnul.  Situaţia din realitate diferă faţă de cea din acte. Toţi o ştim. Şi o ştiu şi ei, dar nu le pasă. A făcut, cu altă ocazie, o afirmaţie cu foarte mare mândrie: „Mie îmi place foarte mult ţara mea!” (cât de mot a mot este fraza… dar înţelegi ce vreu să spun). Şi mie îmi place ţara mea, cu precădere în vis unde nu mai există „lipitori” ca mai-marii guvernanţi. Tot înainte cu o barcă gonflabilă, umbrelă şi evantai. Rezistaţi pe baricade sau luptaţi până la moarte împotriva acestei hydre înţeleaptă ai ţării.

Nu zic că psd-ul ar fi fost mai bun la conducerea ţării. De fapt, eu susţin venirea unuia din afară pentru guvernarea noastră. Că oricum avem precedente 😉

Mie îmi place Transilvania 😀 Cu toate că nu am fost în ea. Sper să ajung prin Sighişoara viaţa asta de student :)) Şi îmi mai plac şi cartofii de Covasna. Aşa că sunt rea şi nu le dau voie să aibe autonomie. Ei au venit peste noi; dacii şi strămoşii lor au fost primii :)) Da’ mă rog, totul e politică… Mi-ar place să ajung şi în BudaPesta 🙂 Urât totuşi din partea lor că au publicat o hartă din ’14 în care Transilvania nu apărea. Se cam joacă cu focul ăştia micii. Mi-e să nu se trezească Ţepeş (de fapt, dacă stau bine să mă gândesc, ar fi o idee bună) şi să-i alerge oleacă pentru că nu au fost cuminţi şi nu şi-au băut lăpticul la timp :))

Iron Maiden face programul echipei de fotbal CFR. Antrenorul nu vrea ca jucători să bage scuza „am avut meci, nu pot veni” la evenimentul din inima ţării. Acum nu prea ştiu ce să cred, dar îmi imginez că muzica celor de la Iron Maiden nu va fi pe placul lor 😀 Eh, vor trece ei şi peste asta. Sau poate nu :))   Rock on!!!

Bănuiesc că ai tot văzut „deştepţi” care poartă ochelari de soare noaptea sau în cluburi. Nişte papiţoi care vor să fie ‘cul’. Dar, spre norocul nostru, a apărut altceva mai de efect şi mai normal 🙂 Uite modă mişto făcută de un concetăţean. Bine, născut în ţară dar crescut în Germania. Detalii, monşer. A dat interviul în română şi asta e ceva 🙂 Felicitările mele, domnului! 🙂 (şi, vreau şi eu o pereche 😀 )

O pereche, două perechi. Hmm, pisoiului acesta cred că îi erau de ajuns o pereche de urechi. Sper doar să nu îl răpească şi să-l folosească pe post de spion. Nu de alta, da’ îi cred în stare :))

Până la concertul britanicilor, vă recomand o ieşire în miez de noapte răcoroasă pentru a privi cerul. După cum se anunţă căldură până duminică, cerul ar trebui să fie senin [de preferat în câmp >:) ]. Se recomandă un şezlong, un spray de gâze şi atenţie către minunatul Cer. Enjoy! Perseidele 2010 🙂

Dorinţa-i arzătoare şi timpu-i atât de scurt încât totul îngheaţă în jur… iar ceaţa umple golurile făcute de păsările răpitoare.

Secunda următoare se topeşte atât de viu şi astfel scântei se nasc.

Lumina rezultată face o pânză de păianjen şi prinde în plasa sa umbrele Trecutului.

Brătare-i ca o cătuşa la încheietura străvezie, iar eliberarea Sufletului stă în suflul Îngerului cu aripi negre.

Doar Apa are putere în lume. Şi tot Apa naşte Speranţă. Întreţinearea Speranţei este o joacă de uriasi. Cu paşi lor grei înlătură perturbaţiile furtunii făcute de fluture în Univers.

Controlul jucăriilor se face cu ajutorul Pisicilor galbene ce miorlăie în miez de amiază la Vrabia rătăcită.

Infinitul pândeşte după colţ fiind Efectul Cauzei.

Lacrima Copilului este cea mai pură formă de Simţământ.

Viaţa e perversă în prea multe feluri.

Vreau să ajut un prieten dar nu cred că voi reuşi atâta timp cât el nu-mi permite să intru în sufletul lui. Chiar vreau să-l „salvez”, să vadă că are pentru ce lupta şi că nu este o idee bună să renunţe. Sper să reuşesc asta înainte să-mi închidă uşa în nas.

Da, vreau să fac iar pe mama răniţilor. Se pare că este o specialitate de a mea.

Mi-am făcut planuri şi iar mi-au eşuat. Nu-i nimic, ştiam undeva în interiorul meu că nu-mi vor reuşi. Erau destul de frumoase. Eh, următoarele pe listă, please :))

Am vorbit destul de mult despre K.S.  în ultima săptămână :)) Şi asta mă pune pe gânduri >:) Oare sunt în stare?

Jonglez cu prea multe mingii şi dacă scap una mi se duce tot show-ul 😦

Noul an universitar trebuie să înceapă şi nu ştiu ce o să fac.

Vreau să zbor iar însă se pare că nu se poate. Turbulenţe în văzduh.

Reuşesc să „salvez” pe alţii sau măcar să le inspir acea poftă de a lupta în continuare cu viaţa, dar în cazul meu nu reuşesc să fac asta.

Sper că vei fi mândru de mine.

Mă doare când îmi reamintesc anumite evenimente din viaţa mea. Fie că simt durere fizică sau sufletească când evoc acele amintiri îmi doresc ca să nu mai doară.

Însă…

Dacă oare trebuie să şi doară?

Ca să mi se reamintească greseala făcută încât să nu o mai repet?

Sau poate trebuie să doară pentru a-mi ţine treze simţurile, să nu uit că am murit?

Poate că durerea nu trebuie să dispară.

Oare trebuie să te obişnuieşti cu ea?

Mai păleşte în timp?

Este înlocuită de alta?

Durerea este cu un scop acolo.

Ramâne să aflu care este acela.

Sunt: în general o fire veselă şi puţin visătoare 🙂

Aş vrea: să am mai multă încredere în puterile mele

Păstrez: amintirile, chiar şi pe cele dureroase

Mi-aş dori: să ies cât mai repede din starea în care sunt

Nu-mi place: ipocrizia

Mă tem de: singurătate şi durere fizică

Aud: imagini şi doar ce-mi convine

Îmi pare rău că: nu ştiu să citesc mai bine oamenii

Îmi plac: pisicile şi, oarecum, provocările

Nu sunt de acord cu: religia în actuala formă

Cânt: doar în vis

Niciodată: nu aş refuza să ajut o persoană atunci când pot

Rar: mă uit la filme horror 😀

Plâng: ca să ma descarc

Nu sunt mulţumită: de felul în care am tratat până acum viaţa

Sunt confuză: în legătură cu mine

Am nevoie: de dragoste

Ar trebui: să fac mai mult decât zic

Leapşa merge mai departe la cine vrea să se joace puţin, dar şi la Chris.

Păşeşte către apusul soarelui şi umbra îl prinde din urmă însoţindu-l peste tot acum. Nu poate scăpa de ea. Face parte din el, este celălalt ego al lui. Fiecare îşi are propria umbră. Deşi îşi cunoaşte umbra atît de bine, penumbra este o altă poveste. Are nevoie de curaj pentru a o privi, dezlega şi înţelege. Dacă umbra reprezintă tot ce este el cu adevărat, penumbra este acel monstru hidos şi hibrid ce stă ascuns încolţul gurii atunci când vorbeşte, aşteptând să fie prins şi înviat de cine trebuie.  Când trebuie. Cum trebuie. Nu oricine poate capta monstrul ce stă ascuns în fiecare privire aruncată de el. Nu vrea să înfrunte ceea ce este adevărat. Îi place să trăiască în iluzia lui. Este mai confortabilă decât realitatea şi o cunoaşte bine. Uneori mai iese din lumea lui şi observă că „realitatea” majorităţii este prea uşoară pentru el, nu-i oferă acele provocări de care are nevoie.

Ploaia şi soarele formează curcubeul. La capătul lui monedele din cazan s-au terminat şi acum aştepată să se umple. Oare magia îşi va face datoria?

Niciodată nu eşti singur. Mereu eşti înconjurat de cineva, ceva. Nu poţi trece prin viaţă singur. Nu are sens, nu este drept. Faţă de cine nu e drept? Faţă de tine însuţi. Creşte un animal dacă nu poţi suporta momentan prezenţa unei fiinţe omeneşti lângă tine, dar nu lăsa dragostea ce stă ascunsă în inimă neîmpărtăşită. Poate că sunt naivă dar îmi place să cred (visez) că fiecare îşi are sortitul în lume. S-ar putea ca prea multe filme cu happy-ending văzute să fie de vină. Eu sunt mai romantică, chiar dacă la o primă vedere nu se cunoaşte asta. Deşi poate fi considerată o slăbiciune, dragostea ne defineşte ca oameni. Drumul vieţii nu este făcut pentru a fi străbătut ca un singur călător. Dacă îl faci singur îţi va părea lung, greu şi vei fi tentat să renunţi. Este mai frumos totul în doi.

You never walk alone.”

M-am săturat să fiu eu cea care face totul, care face primul pas. Vreau puţin romantism şi mister în viaţa mea. Vreau să fiu curtată.

Young at heart at any age…

Urăsc să fac piaţa în week-end sau dimineaţa pentru că este aglomeraţie mare iar oamenii sunt nepoliticoşi. În plus mă mai întâlnesc şi cu rude sau cunoştinţe, ceea ce îmi displace.

Istoria asta a românilor îmi provoacă dispreţ. Deoarece au vândut ţara sau au băgat-o la înaintare pe nişte promisiuni nefondate. Apoi şi strănepoţilor fac acelaşi lucru.

Oare românii au fost înzestraţi de mai-marele Zamolxe cu fudulii?

Românul nu-i român destul până nu-i şi fudul. Poate de aici i se trage prostia.

Conform unui studiu făcut la nu ştiu ce firme nu este avantajos să-ţi laşi angajaţii să vorbească pe Messenger. De ce? Pentru că ei nu se mai concentrează asupra muncii. De asemenea, angajatorii spun despre noi că nu muncim mai mult decât ni se dă şi doar în felul în care ni s-a explicat.

Aici intervine faza: inventivi şi deştepţi da’ leneşi şi fără tragere de inimă. Păi de-aia suntem o naţiune atât de inventivă pentru că suntem leneşi. Nu ştiţi că cele mai mari invenţi au fost rezultatul lenii? 😉

Cică vor să bage opţional în programa şcolilor istoria perioadei comuniste în România că nu ştiu tinerii cine-a fost „mult prea iubitul fiul al ţării” şi ce s-a întâmplat la Revoluţie. Nimeni nu ştie sigur ce s-a întâmplat în decembrie ’89. Oare cum va apărea portretul lui Ceaşcă: ca un inovator sau ca un balaur? Eu ştiu asta: munceai atunci în draci, dar cel puţin aveai un loc de muncă; nu era mâncare în aprozar, dar nu murea nimeni de foame; aveai căldură, lumină şi tv cu porţia, dar nu erai un zombie idiot ca acum fascinat de toate idioţeniile prezentate la tv (iar problema cu căldura este prezentă şi acum; electricitatea costă mult şi în vârf de munte nu-i); a făcut omul km întregi de metrou în atâţia ani cât se chinuie idioţi de acum să facă 5 km; ajunsesem să nu mai avem datorii externe, acum suntem datori vânduţi; şi atunci se fura dar cu bun-simţ. Concluzie: şi atunci era rău dar acum e imposibil de trăit în ţara asta.

Pisicile sunt nişte animale rafinate de la care poţi învăţa multe.

2 cuvinte pe care le spui cu destulă uşurinţă celor apropiaţi, dar care ies mai uşor sau mai greu pt acea persoană. I le spui mamei, surorii, fratelui, tatălui, bunicilor, le spui şi persoanei în cauză. Uneori sunt spuse fără a mai gândi, le spui ca pe bandă, dar când vine vremea să le spui cum trebuie şi cui trebuie parcă rămâi puţin gânditor. Le utilizăm poate mai des decât realizăm. Spun „te iubesc” din inimă, dar uneori sunt doar cuvinte fără o rezonanţă deosebită. Le spui ca să fie, sau le spui ca răspuns celui care ţi le-a zis.

Cât de mult iubeşti?

Cât de mult poţi iubi?

Există categorii de iubire?

Există nivele de iubire?

Când ştii că iubeşti cu adevărat?

Întrebări pentru care există răspunsuri formate din cuvinte.

„Te iubesc, aşa în felul meu!”